Ghiță l-a făcut praf pe Moroșanu! ”O să mă viseze după gală. O să îi bat fiecare mușchiuleț”
11.11.2018, 18:20Daniel Ghiță a lansat un atac fără precedent la adresa lui Cătălin Moroșanu. Acesta a anunțat că rivalul său ”îl va visa” după gala în care ”îi va bate fiecare mușchiuleț din corp”.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Nu am nevoie de faimă sau de bursa pe care Moroșanu vrea să mi-o ofere. Vreau ca meciul să se dispute pe un stadion în care poate intra toată România. Nu am jignit pe nimeni cu postările de pe Facebook. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost că l-am promovat pe campionul nostru Cătălin Moroșanu. Nu știu de unde au început și ceilalți să se agațe de mine, să se urce pe mine ca maimuțele. Eu nici nu l-am luat în considerare pe Raul Catinaș pentru că nici nu-l consideram un adversar. Cred că ar fi frumoasă o luptă între mine și Moroșanu pe stadionul Național din București. Performanțele mele vorbesc de la sine, sunt reale, eu am luptat la nivel înalt, cel mai înalt. De fiecare dată când intram în ring cu cei mai buni, le era frică.
Moroșanu a intrat în ring, dar cred că a făcut act de prezență. Mi-a făcut o ofertă nu ne-am înțeles, dar nu a fost o ofertă reală. E an centenar și am considerat că e bine pentru sport și pentru oameni să mă lupt pentru România. Vreau să trecem la fapte, că până la urmă vorbim și nu mai facem nimic. Cred că nu va avea loc lupta cu Moroșanu pentru că îmi pune condiții pe care nu pot să le accept. Nu m-am luat de familia lui în viața mea.
Dacă el așa a considerat, sau dacă vrea s-o facă pe victima la TV, nu e problemă. Are și atitudine, și față de victimă. Eu promit acum în fața voastră că dacă Moroșanu accepta lupta, îi bat fiecare mușchiuleț din corp! Va fi cu vânătaie, cu durere pe care n-a avut-o în viața lui. Nu-i voi da KO, îl voi bate atât de rău încât o să mă viseze după ce se va termina gala. Eu și Moroșanu ar trebui să facem publicul fericit. Să facem diferența între campioni", a ”tunat” Ghiță.
Dynamite Fighting Show a pregătit contractele pentru meciul dintre Daniel Ghiță și Cătălin Moroșanu
Iată mesajul publicat sâmbătă seara de cei de la Dynamite:
"Ca urmare a discuțiilor apărute în spațiul public în ultima perioadă, Dynamite Fighting Show îi lansează o ofertă publică lui Daniel Ghiță pentru un meci direct împotriva lui Cătălin Moroșanu.
Daniel Ghiță a declinat, în vară, o primă propunere în acest sens, preferând să lupte cu Dzevad Poturak, iar ulterior a lansat o serie de provocări suburbane la adresa altor sportivi români, provocându-i cu diverse jigniri și atacuri la persoană. Pentru a mai evita orice speculație, pe această cale îi oferim șansa să spună public pretențiile sale financiare pentru ca meciul cu Moroșanu să aibă loc.
Totodată, Iron Raul Cătinaș a acceptat la rândul său condițiile pentru un meci contra lui Daniel Ghiță. În acest sens, așteptăm un răspuns oficial din partea lui Daniel Ghiță pentru ca provocările sale să se transforme în realitate. Totul în limitele sportivității și ale fair play-ului. Contractele sunt pregătite.", este mesajul semnat de Dynamite Fighting Show.
Etichete: catalin morosanu , daniel ghita , ghita morosanu , atac ghita morosanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...