Declarația zilei vine de la Benny Adegbuyi. Cum îl surprind fanii când îl opresc pe stradă
articol scris de Digi Sport22.12.2020, 15:40
Victoria de la Rotterdam cu Badr Hari prin KO tehnic i-a sporit cota de popularitate lui Benny Adegbuyi (35 de ani), devenit challenger la titlu la categoria supergrea în kickboxing-ul mondial.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Apreciat și prin atitudinea pe care o etalează la diferite evenimente în relația cu fanii, luptătorul de 1,97 m al cărui tată e nigerian a povestit marți după-amiază, pe pagina sa de Facebook, cum e prins pe contre-pied de fanii care vor să-i smulgă pe stradă câteva vorbe sau intenționează să-și facă o poză.
Benny Adegbuyi, declarația zilei: "Uneori lumea mă oprește pe stradă și îmi vorbește în engleză, crezând că sunt din altă țară"
Născut în Aiud și stabilit în București, Benny mărturisește că unii trecători îl abordează în limba engleză.
"Uneori lumea mă oprește pe stradă și îmi vorbește în engleză, crezând că sunt din altă țară, dar casa mea a fost, este și va fi România. Aici m-am născut, aici am crescut și tot aici vor locui și copiii mei. Prin venele mele curge sânge românesc, iar inima mea este 100% a României. Oriunde voi ajunge în carieră, voi spune cu mândrie că sunt român și voi vorbi la superlativ despre țara mea. Mulțumesc pentru tot, patria mea! Victoria asta nu este doar a mea, este a României!", a scris Adegbuyi, pe pagina sa de Facebook.
Luptătorii care l-au răpus pe Badr Hari
- Benny Adegbuyi (19 decembrie 2020, KO)
- Rico Verhoeven (21 decembrie 2019, TKO)
- Rico Verhoeven (10 decembrie 2016, TKO)
- Zabit Samedov (25 mai 2016, KO)
- Semmy Schilt (5 decembrie 2009, TKO)
- Alistair Overeem (31 decembrie 2008, KO)
- Remy Bonjasky (6 decembire 2008, descalificare)
- Remy Bonjasky (8 decembrie 2007, decizie)
- Ruslan Karaev (30 septembrie 2006, KO)
- Peter Graham (5 martie 2006, KO)
- Stefan Leko (12 iunie 2005, KO)
- Alexei Ignashov (8 iunie 2003, KO)
- Ivan Rudan (16 mai 2003, accidentare)
- Karim Mrabet (24 noiembrie 2002, decizie)
- Rocky Grandjean (19 noiembrie 2000, decizie)
Etichete: benny adegbuyi , badr hari , declaratia zilei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...