Claudiu Pătrașcu a murit la vârsta de 46 de ani. "Un sportiv de excepție"
articol scris de Digi Sport06.12.2020, 13:58
Multiplu campion și fost luptător legitimat la Farul și CS Dinamo, Claudiu Pătrașcu a murit ieri la vârsta de 46 de ani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
A murit Claudiu Pătrașcu, multiplu campion la lupte
Devenit polițist în orașul de pe Litoral după retragerea din activitate, fostul sportiv se afla de mai mult timp internat în Constanța. Depistat cu Covid-19, Claudiu Pătrașcu a pierdut lupta cu boala. În urmă cu o săptămână, fostul luptător își striga suferința de pe patul de spital.
"A 12-a zi la aparatele ATI-ului. Offf, e groaznic, rugați-vă pentru viața mea!", scria pe Facebook, în urmă cu șapte zile, Claudiu Pătrașcu. Fostul campion la lupte era internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.
Anunțul forului condus de Răzvan Pîrcălabu
Federația de profil, condusă de Răzvan Pîrcălabu, a făcut azi tristul anunț.
"FRL își exprimă regretul față de pierderea unui fost luptător, Claudiu Pătrașcu. Un sportiv de excepție care a activat la CS Dinamo București și un om deosebit, Claudiu Pătrașcu a rămas mereu aproape de luptele românești, chiar și după retragere. Din păcate, acesta a pierdut cea mai importantă luptă. Federația Romană de Lupte transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților! Dumnezeu să-l odihnească!", au scris pe pagina de Facebook oficialii forului de profil.
Etichete: lupte , coronavirus , covid-19 , claudiu pătrașcu , a murit claudiu patrascu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...