A murit Ion Panţuru, unul dintre sportivii care au adus singura medalie a României la JO de iarnă
17.01.2016, 20:03Zi tristă pentru sportul românesc. Ion Panțuru, unul dintre componenţii echipajului de bob două persoane care a adus singura medalie din istoria participării României la JO de iarnă, a încetat din viaţă, la 81 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Născut pe 11 septembrie 1934, la Comarnic, Panțuru a participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă - Innsbruck 1964, Grenoble 1968, Sapporo 1972 şi, din nou, Innsbruck 1976 - şi, alături de Nicolae Neagoe, a obţinut medalia de bronz în 1968.
"La acea vreme, nu m-am gândit nicio clipă că va rămâne singura medalie din istoria participărilor României la JO de iarnă", a recunoscut Panţuru, într-un interviu mai vechi pentru HotNews.
De asemenea, Ion Panțuru a terminat pe locul 4 la Grenoble, în proba de bob patru persoane, iar la JO din 1972, a ocupat locul 5 la bob două persoane.
La un an după succesul de la Grenoble, Panțuru a luat argintul la Campionatele Mondiale de la Lake Placid, tot în proba de bob două persoane.
La fiecare dintre cele patru participări la Olimpiadă, a fost port drapelul României: "E o mândrie fără limite, nu pot explica în cuvinte. Timp de 12 ani am purtat drapelul ţării".
Devenit celebru pentru performanţele obţinute într-un sport de iarnă, Ion Panțuru a fost, iniţial fotbalist. O simplă joacă, într-o pauză de iarnă, avea să îi schimbe destinul.
A fost suficientă o singură coborâre cu bobul pe pârtie pentru a deveni, dintr-un jucător de Divizia C, un component al lotulul naţional al României pentru Jocurile Olimpice de iarnă.
Totuşi, alegerea nu i-a aparţinut doar lui. "Ministerul Sportului de atunci mi-a luat dreptul de a mai juca fotbal", şi-a amintit Panţuru, într-un reportaj realizat de Digi24, înaintea Olimpiadei din 2014.
Decizia s-a dovedit, însă, una inspirată, pentru că avea să-i aducă consacrarea lui Ion Panţuru, iar România a obţinut prima şi, până acum, ultima medialie la JO de iarnă.
Sursa foto: Gardianul
Etichete: jo de iarna , ion panturu , grenoble 1968
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...