(P): Superlativele calificărilor României la Euro – Cei mai buni jucători
15.10.2019, 11:21În ziua unui SuperMeci cu Norvegia, care e predestinat să fie unul istoric, vă invităm într-o SuperCălătorie în istoria calificărilor obținute de România la Europene! Cu tot cu dezamăgirile din ultimii ani, naționala României deține mai departe un statut de cult pentru microbiștii noștri. Istoria ultimele patru decenii a adus momente de neuitat pentru fanii ”tricolorilor”.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Meciuri memorabile, idoli care au fericit generații întregi, selecționeri controversați, dar performanți, cu care suporterul a fost mereu în ”a complicated relationship”. Deschide cont la Superbet și pariază relaxat pe meciurile din Preliminariile Euro 2020!
Rămânând la expresii utilizate deseori azi, spectatorul român are o relație bipolară cu reprezentativa. Dar, per total, are amintiri formidabile cu ”tricolorii”. Acum, când așteptăm (im)posibilul într-o grupă cu Spania, Suedia și Norvegia, e momentul să apelăm la momentele ”astrale” din calificările la Europene.
Pentru că și eroii noștri din trecut se aflau deseori în situații aparent fără ieșire, când victoria era singurul calcul pe care și-l permiteau. La fel ca diseară, împotriva vikingilor Odegaard și King! Pariază pe România-Norvegia la SuperCote!
Euro 1972 – bucuria victoriilor în 3D
Generația ce a explodat în jurul anului 1970 a rămas în memoria noastră prin momentul ”Guadalajara”. Prea puțin s-a vorbit, din păcate, de realizarea ce a urmat: calificarea în primele opt reprezentative din Europa, într-o perioadă în care se contura crearea unui campionat continental mai competitiv.
Euro 1972 a găsit selecționata lui Angelo Niculescu într-o grupă cu Cehoslovacia, Țara Galilor și Finlanda. Din nou, am dat de Cehoslovacia, cea pe care o bătusem la Mondialul mexican cu 2-1. Și de data aceasta a fost nevoie de o victorie identică precum cea de la Guadalajara, 2-1, la București, pentru ca românii să prindă locul 1, cu 11 puncte, exact câte a adunat reprezentativa de la Praga, golaverajul superior calificându-ne însă în faza următoare.
Instalează gratuit cea mai utilizată aplicație de pariuri sportive în România, aplicația Superbet!
Meciul de la București, din 14 noiembrie 1971, vizionat de 63.500 de spectatori, a adus una dintre cele mai hilare clipe din istoria fotbalului românesc. În minutul 50, la 1-0 pentru România (gol Dembrovschi), excentricul portar Rică Răducanu i-a oferit efectiv mingea lui Capkovic, cel care a punctat fără probleme. Nimeni nu a înțeles nici azi giumbușlucul lui ”Tamango”, cunoscut pentru numerele sale tragicomice.
Noroc cu Dobrin, cel care peste două minute avea să marcheze spectaculos pentru 2-1. Apoi, victoria cu 2-0 cu Țara Galilor a consfințit accesul în ”play-off”, acolo unde România avea să fie răpusă de Ungaria, în trei episoade, 1-1, 2-2 și 1-2, acest din urmă eșec fiind suferit în rejucarea dintr-un baraj fatidic de la Belgrad.
Cei mai importanți marcatori din grupă, alături de Lucescu și Lupescu, au fost Dembrovschi, Dobrin și Dumitrache. 3D-ul care a reușit să puncteze decisiv și-a atins practic apogeul prestațiilor pentru ”naționala” care avea să aștepte alți 12 ani pentru un festin european.
Euro 1984 – nu Orwell, ci Lucescu și Boloni
Mircea Lucescu, component de bază în formația ce biruia Cehoslovacia în 1972 avea să fie catalizatorul generației care a scăpat România de complexe. După câteva calificări ratate dramatic, chit că pentru ”ai noștri” au jucat Sameș, Crișan, Iordănescu, Dudu Georgescu sau Marcel Răducanu, avea să vină grupa preliminară pentru Europeanul francez. Efectiv, o grupă groaznică! Italia, campioana mondială, Cehoslovacia, învingătoarea de la Euro 1976, Suedia, cu Goteborgul aflat în top...
Lucescu, aflat la prima provocare mare în antrenorat, a creat o națională pe baza Craiovei Maxima, a generației ”cangurilor” care luau bronzul la Mondialul de juniori din Australia 1981 sau a bucureștenelor Dinamo-Steaua-Sportul. Și, cu 12 puncte, a dus România de pe primul loc la întâiul European organizat cu participarea a opt ”naționale”.
Atunci nu exista youtube, dar rezumatul sub forma top 5 momente eroice ar fi:
5. Golul lui Boloni, de la Limassol, 1-0 cu Cipru.
4. Paradele lui Lung de la Bratislava, din meciul decisiv de calificare, 1-1 cu Cehoslovacia
3. Cursa lui Cămătaru pentru golul victoriei de la Stockholm, 1-0 pe ”Rasunda”, meciul care a însemnat și eliminarea temporară, pentru comentarii ”nepotrivite”, a crainicului Cristian Țopescu.
2. Jocul lui Ilie Balaci de la izbânda cu 1-0 de la București, contra Italiei, încheiat cu felicitări primite din partea lui Gentile, un Sergio Ramos mai aspru din acele vremuri.
1. Golul lui Boloni din lovitură liberă indirectă, contra Italiei, după pasa scurtă a lui Balaci.
Euro 1996 – parada lui Stelea, ”decisiva” lui Dorinel
Anii ’90 au fost, incontestabil, ai ”Generației de Aur”. Apelativ polemic, dar care este oricum măgulitor la adresa unei trupe care ajungea în primele opt din lume în 1994. România venea după două turnee finale ratate, practic în ultimele meciuri din calificări, la Viena (1987) și Sofia (1991), atunci când ”tricolorii” aveau nevoie de fiecare dată de un singur gol pentru a ajunge în R.F.G, respectiv Suedia.
România a nimerit într-o grupă nici foarte dificilă, dar nici facilă: Franța, Slovacia, Polonia, Israel și Azerbaidjan. Ai noștri și-au făcut treaba cu ”echipele mici”, Răducioiu punctând pentru o ”triplă” în deplasare contra azerilor, astfel că formația ”Generalului” Iordănescu depindea doar de ea în jocurile decisive.
”Draw” alb în Hexagon, apoi un 1-3, acasă, contra Franței, sunt scrorurile au tulburat calculele noastre. Dacă ziceți că eșecurile contra galilor au fost catastrofe, hai să ne uităm pe echipa lui Aime Jacquet de la București: Barthez, Angloma, Di Meco, Karembeu, Guerin, Deschamps, Desailly, Djorkaeff, Zidane, Dugarry, iar Thuram și Lizarazu erau rezerve!
Bun, partida esențială a rămas să se joace tot pe tărâm actual slovac. La Kosice, acolo unde în 1993, România suferise una dintre marile rușini, cedând cu 2-5 contra Cehoslovaciei. Miza partidei nu mai exista pentru gazde, dar ”tricolorii” aveau nevoie de o victorie, în caz contrar ajungând la o ”dublă” de baraj. Ne-am chinuit până în partea a doua, dar golul lui Hagi ne-a mai calmat. Ne-a stat din nou inima în loc atunci când regretatul Dubovsky a rămas singur cu Stelea, dar portarul a izbutit să respingă în corner, absolut incredibil. Ultimul cuvânt, pentru un 2-0 care ne-a dus direct în Anglia, braț la braț cu Franța, i-a aparținut lui Dorinel Munteanu, neamțul bun la toate, astfel că urma după 12 ani un nou festin continental.
Euro 2000 – ”Discursul Regelui”
Calificările la turneul din Olanda/Belgia au început fără Hagi, cel care după Mondialul francez și-a anunțat plecarea de la națională. Dar, reprezentativa preluată între timp de Victor Pițurcă a intrat într-un veritabil impas. Meciul cu Ungaria de la București a fost văzut ca unul transcendental, mai ales că nu-i bătusem niciodată pe maghiari. Adrian Păunescu l-a convins însă pe ”Rege” să revină sub tricolor, într-o emisiune TV intrată în istorie, iar victoria cu 2-0 a fost, practic, regizată de Hagi, cel care a jucat doar o repriză, dar i-a învățat pe oaspeți să asculte ”Rapsodia Română”.
Adrian Ilie era un ”star” al acelor vremuri, Munteanu era același aghiotant, dar Hagi avea să țină ultimul discurs de Rege. A mai fost o nouă victorie, 5-1 cu Slovacia la... Bratislava, iar meciul care ne-a adus biletele pentru Țările de Jos, 1-1 cu Portugalia (ambele trupe s-au calificat), avea să fie influențat tot de un gol marcat de Hagi.
Euro 2008 – Mutu a vorbit pe teren
Generația post-Hagi a purtat povara marilor rezultate obținute de România în precedentele decenii. Chiar dacă multă lume a ironizat ratările lui Mutu și compania, a existat totuși un moment în care fanii au gustat marile bucurii.
Euro 2008 a adus o grupă complicată, cu Olanda, Bulgaria, Albania, Slovenia și Luxemburg. Olanda urma să fie peste doi ani vicecampioană mondială, vecinii de la sud îl aveau pe temperamentalul Stoicikov la timonă, iar slovenii pregăteau o echipă care peste doi ani ajungea la Mondialul ”sud-african”.
Victor Pițurcă a scos maxim din această grupă. După un 0-0 în Olanda, au venit ”Rovinele” de pe litoral. Pe 13 octombrie 2007, deși a plouat și terenul de la Constanța era oricum prost, s-a udat terenul, astfel că van Bronckhorst, van der Vaart, Seedorf, van Nistelrooy și Robben s-au simțit ”ca acasă”: adică, sub nivelul mării.
A ieșit bine, cu Goian marcator pentru 1-0, după un gol ”cam” din ofsaid, ne-a ajutat și bara în minutul 93, la bara lui Bouma, dar, cumva, s-au aliniat planetele pentru România, după nedreptățile suferite cu Slovenia, în 2001, și Danemarca, în 2003. Până la urmă, România și Olanda și-au asigurat prezența la competiția din Austria/Elveția.
Mutu a marcat șase goluri în aceste preliminarii, atingând astfel randamentul său maxim pentru națională. Una care a beneficiat în aceste calificări și de angajamentul total al lui Contra și Chivu sau paradele lui Lobonț.
Euro 2016 – triumful ”anti-eroilor” Bogdan Stancu și Hoban
Ultimul turneu final al Europenelor, organizat în Franța, a fost savurat de români după o grupă aparent abordabilă, dar care a fost decisă de-abia în ultimele jocuri. S-a început cu Victor Pițurcă pe bancă, apoi a venit Anghel Iordănescu, într-o serie în care, din nou, am dat de vechi fantasme: Irlanda de Nord, cea care ne-a blocat drumul spre Mexic 1986 sau Grecia, cea care ne-a întrecut în ”barajul” pentru Mondialul 2014.
Locul 2, în urma Irlandei de Nord, a fost amanetat în ultima etapă, când Budescu marca un gol formidabil în Insulele Feroe (3-0), dar două dintre momentele psihologice au fost rezolvate cu ajutorul a doi jucători contestați. În 14octombrie 2014, Bogdan Stancu reușea o ”dublă” la Helsinki (2-0), acest meci ajutând România să stea în fața Ungariei, principala contracandidată pentru locul 2. Peste un an, tot contra scandinavilor, România a scos un nesperat 1-1, acasă, grație unui gol marcat de un închizător, Hoban (singura reușită sub tricoul reprezentativei!) cel care a punctat în minutul 90+3, suficient pentru ca ”tricolorii” să depindă doar de ei contra feroezilor, în cursa pentru locul 2, direct calificant.
Euro 2020 – cine vor fi SuperTricolorii?
Geniu, valoare, inspirație, forță, sacrificiu. Multe au fost argumentele României de-a lungul timpului, dar fanii care visează la un Euro 2020 celebrat cu ”tricolorii” la București speră ca Tătărușanu și Stanciu, protagoniști în preliminariile de-acum patru ani, să ne ofere o nouă bucurie alături de ”lupii tineri” Pușcaș, Ianis Hagi sau Marin!
ÎNSCRIE-ȚI GRATUIT BILETELE ȘI ÎN PROMOȚIA #CastiguriDeCampion!
În fiecare zi, poți câștiga suplimentar bani în portofel (ridicați în agenție) sau transferați pe card, grație promoției momentului la Superbet! Premii de 1.000 Euro zilnic, 5.000 Euro – săptămânal și 20.000 Euro - Marele Premiu! Înscrie zilnic biletele de +20 Lei miză și cotă totală de +1.5 puse în agențiile Superbet, pe site-ul și aplicația Superbet pe pagina promotii.superbet.ro
Etichete: euro 2020 , pariuri , advertorial , superbet , advertorial superbet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...