Halep întâlnește un adversar ideal în sferturi, la Indian Wells - Casey Dellacqua
12.03.2014, 01:24Imediat după victoria dramatică obținută în fața Eugeniei Bouchard (DETALII), Simona Halep (nr. 7 mondial) și-a aflat adversara pe care o va întâlni în sferturile de la Indian Wells (SUA). Meciul din sferturile de finală va avea loc miercuri seară.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Din cauza unei probleme gastrointestinale, americanca Lauren Davis și-a anunțat retragerea din concurs, astfel că sportiva din Australia, Casey Dellacqua, a obținut calificarea din oficiu.
În vârstă de 29 de ani, Dellacqua nu s-a mai întâlnit niciodată cu Halep într-un meci oficial, dar nici nu este o jucătoare obișnuită cu fazele superioare ale turneelor WTA.
Cea mai bună clasare a ei, locul 39
Clasată pe locul 78 în lume, Dellacqua nu ar trebui să o sperie prea mult pe Simona. Fără să aibă un procentaj excelent la serviciu, australianca prezintă câteva calități certe și lovește destul de puternic, dar rareori obține puncte în schimburile lungi, cu adversare din top 20.
Greoaie de multe ori la deplasarea pe teren, Dellacqua nu a ajuns niciodată mai sus de optimi la un turneu de Grand Slam, performanța fiind obținută în 2008 și repetată în 2014 la Australian Open. Cea mai bună clasare a sa în carieră a fost locul 39 mondial la simplu (iulie 2008) și 9 la dublu (2009).
Le-a eliminat pe Flipkens și Vinci
Cariera lui Casey a început promițător. Între 2003 și 2007 a cucerit 11 titluri ITF la simplu și nu mai puțin de 13 la dublu. Majoritatea acestora au fost organizate în Australia, în țara natală, și nu au avut premii mai mari de 25.0000 de dolari. În 2013, Dellacqua a încheiat anul în forță, cu două turnee Challenger câștigate consecutiv, ambele la Bendingo. În finale a trecut de adversare necunoscute publicului larg, precum Tammi Patterson (6-3, 6-1) și Noppawan Lertcheewakarn (6-4, 6-4), ambele clasate în afara topului 100 mondial.
La Indian Wells, ea a reușit până acum un parcurs mult peste așteptări, mai ales că a jucat și două tururi de calificare. Mai întâi a trecut de Anna Tatishvili (6-3, 4-6, 6-1), iar apoi de Johanna Konta (6-4, 6-3). Abia pe tabloul principal a făcut victime mai importante, precum Christina McHale (7-6, 6-4), Kirsten Flipkens (1-6, 6-3, 6-1) și Roberta Vinci (4-6, 6-4, 6-3).
În 2014 a avut un parcurs sinusoidal, reușind să ajungă în turul 2 la Brisbane (învinsă de Azarenka) și Hobart (învinsă de Riske), dar și până în turul 4 la Australian Open, unde a pierdut în fața canadiencei Eugenie Bouchard, cea învinsă de Halep în optimile de la Indian Wells. Dellacqua n-a pierdut însă în niciun turneu din acest an încă de la primul meci.
A jucat 3 finale de Grand Slam, la dublu, în 2013
Născută la Sydney, pe 11 februarie 1985, Dellacqua locuiește la Perth (Australia). Are o înălțime de 1,65 metri, fiind mai scundă decât Halep. Lovitura ei preferată este backhand-ul cu două mâini și nu a jucat nicio finală de simplu în circuitul WTA în toată cariera.
A disputat, în schimb, patru finale de dublu la turneele de Grand Slam, dar le-a pierdut pe toate. Interesant, ultimele trei au fost bifate în 2013: Australian Open, Wimbledon și US Open!
10 LUCRURI INEDITE DESPRE CASEY DELLACQUA
- s-a apucat de tenis la vârsta de 7 ani și mai are doi frați
- filmul ei favorit este "Dirty Dancing", iar serialul preferat "One Tree Hill"
- țara sa preferată este Japonia
- dintre alte sporturi, apreciază cel mai mult Aussie Rules
- cadrul preferat pentru timpul liber: vara, pe plajă, alături de familie și prieteni
- în afară de tenis, mai poate practica meseria de cosmetician
- în 2013 s-a născut fiul ei Blake Benjamin, moment în care a anunțat public că este lesbiană (are o relație cu Amanda, mama biologică a copilului)
- a câștigat 2,1 milioane de dolari din tenis
- are rădăcini italiene (tatăl) și irlandeze (mama)
- a cucerit 3 trofee în carieră (unul la dublu mixt - Roland Garros 2011, alte două la dublu - Pattaya City 2013 și Birmingham 2013, ambele alături de Ashleigh Barty)
Etichete: simona halep , halep , casey dellacqua , halep indian wells , dellacqua australian open , halep bouchard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...