Video Momentul care a decis ruptura dintre Gnohere și Dinamo. La echipa a doua, după primul penalty ratat
15.09.2016, 19:07VIDEO ASA Tg. Mureș - Dinamo 2-1. Primul penalty ratat de Harlem Gnohere în tricoul lui Dinamo a coincis și cu prima înfrângere a sezonului pentru formația antrenată de Ioan Andone. Două zile mai târziu, atacantul care încă nu și-a prelungit contractul cu roș-albii (scadent la finalul sezonului) a fost trimis la echipa a doua.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Până la meciul de la Tg. Mureș, conducerea și staff-ul tehnic au trecut peste toată situația din jurul lui Gnohere (28 de ani), despre care s-a spus că nu ar semna prelungirea cu Dinamo pentru că s-ar fi înțeles cu Steaua. Chiar și acum, după ce a fost exclus din lotul primei echipe pe o perioadă nedeterminată, Gigi Becali spune că îl vrea în continuare și susține că a avut acordul unei persoane din club pentru a discuta cu jucătorul.
Directorul sportiv al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu, spune că soluția de a-l trimite pe Gnohere la echipa a doua este provizorie și că speră ca toată povestea să ia sfârșit cât mai repede. Motivul principal al excluderii vârfului francez nu a fost lipsa unui răspuns în privința noului contract propus de club, ci faptul că jocul său a avut mult de suferit din cauza situației din jurul său.
În minutul 32 al întâlnirii cu ASA, la scorul de 0-0, Gnohere a ratat un penalty, o premieră neplăcută pentru el în tricoul lui Dinamo. A păcălit portarul, dar șutul său nu a prins cadrul porții. Dacă pentru lipsa de concentrare de la amicalul cu Dunav Ruse a fost certat și amenințat de antrenorul Ioan Andone, tehnicianul l-a apărat, de această dată, însă urmările au fost mai serioase, după ce finanțatorul Ionuț Negoiță a decis să îl trimită la echipa a doua.
După meciul de pregătire cu bulgarii de la Dunav Ruse, de pe 1 septembrie, Ioan Andone a fost nemulțumit de prestația lui Gnohere și l-a amenințat cu statutul de rezervă, dacă nu-și va reveni: "Dacă este ca astăzi, îl pun pe bancă! A avut 4 ocazii și nu a dat un gol. Nu s-a concentrat, că era dorit de o echipă din Spania, prima ligă... e foarte periculos să lucrezi cu jucători aflați în ultimul an de contract și care nu vor prelungirea. Atunci intervine lipsa de concentrare, te gândești la viitoarea destinație".
După înfrângerea de la Tg. Mureș, discursul lui Ioan Andone a fost mai liniștit: "A fost neconcentrat. Cred că tevatura de săptămâna trecută cu Steaua, cu ce s-a întâmplat... El a avut ocazii, s-a bătut acolo, dar a fost neconcentrat". Tehnicianul lua în calcul chiar și un tandem ofensiv format din Gnohere și Nemec. Singura condiție: ca francezul să semneze prelungirea contractului.
Fotbalistul s-a arătat foarte deranjat de măsura conducerii, mai ales că înainte i s-a promis că nu va fi trimis la echipa a doua și a declarat, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1, că se gândește să nu mai accepte vreo ofertă din România și să plece doar în străinătate. De asemenea, a fost extrem de nemulțumit că fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a spus că el deja a semnat cu Steaua și că este 100% jucătorul roș-albaștrilor.
22 de goluri în 49 de meciuri are Harlem Gnohere în tricoul lui Dinamo, în toate competițiile: 16/38 în Liga 1, 5/6 în Cupa României, 1/5 în Cupa Ligii. S-a tranasferat în Șoseaua Ștefan cel Mare în iulie 2915, liber de contract.
VIDEO Penalty-ul ratat de Gnohere cu ASA
VIDEO Rezumatul meciului ASA - Dinamo 2-1
Etichete: asa-dinamo , penalty gnohere , video asa tg. mureș - dinamo 2-1 , video asa tg. mureș - dinamo 2-1 digi sport , gnohere d inamo , video asa tg. mureș - dinamo 2-1 liga 1 , video asa tg. mureș - dinamo 2-1 digi sport liga 1 , video asa tg. mureș - dinamo 2-1 gnohere penalty , video gnohere penalty digi sport , video gnohere penalty dinamo , video dinamo gnohere penalty
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rosangela „Janja” da Silva, prima doamnă a Braziliei, l-a insultat pe Elon Musk, sâmbătă, cu două...