FOTO Ultima festivitate pe "Ion Oblemenco". Gloriile și fanii iau câte o bucată de gazon ca suvenir
18.05.2015, 11:37Gloriile Universității Craiova își iau adio de la stadionul "Ion Oblemenco", după aproape 5 decenii în care fostul "Central" a fost gazda meciurilor alb-albaștrilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Luni, foști jucători din toate perioadele de glorie ale clubului reprezentativ al Olteniei au venit la ultima festivitate organizată pe arena a cărei demolare a început săptămâna trecută. Circa 200 de persoane au participat la festivitatea de luni. Printre acestea, câțiva suporteri, veniți să ia câte un suvenir.
În fața unor tribune din care a mai rămas doar un mal de pământ în urma utilajelor, fiecare dintre gloriile Craiovei a primit o bucată de gazon inrămată, alături de o plachetă inscripționată cu mesajul: "Atât timp cât cerul va fi albastru, veți fi deasupra tuturor! - Stadionul Ion Oblemenco, Templul Fotbalului - Craiova, 18 mai 2015".
VIDEO Rapid - CS Universitatea Craiova 1-2. Festivitatea vine după victoria obținută duminică de actuala echipă a orașului, CS Universitatea Craiova, pe terenul Rapidului, după ce oltenii nu mai câștigaseră de 6 etape.
Printre gloriile prezente la eveniment s-au numărat Bâtlan, Marcu, Țarălungă, Victor Niculescu, Purcaru, Oprea (Campioana unei Mari Iubiri, Craiova anilor '70), Cârțu, Beldeanu, Ungureanu, Donose, Lung (Craiova Maxima, a anilor '80), Ștefan Stoica, Adrian Popescu, Mogoșanu, George Biță, Pavel Badea (campionii din 1991), Gabi Popescu, Marius Sava, Vancea, Marius Iordache, Tibi Lung (generația anilor 2000).
Din actuala echipă, CS Universitatea Craiova, singurul reprezentant din rândul jucătorilor a fost Alexandru Mateiu, autorul primul gol al oltenilor în meciul câștigat cu 2-1 pe terenul Rapidului.
Din actuala construcție, vor fi valorificate mai multe materiale: 726,84 tone de fier și oțel, 13,44 tone de cabluri, 8,34 tone de lemn și 24.015 tone de beton.
31.749 de locuri avea Stadionul Central la inaugurare. Din 1996, a fost botezat cu numele fostului "tunar din Bănie", Ion Oblemenco, ex-golgheter și ex-antrenor al "juveților". Înainte de demolare, mai avea 25.252 de locuri.
10 trofee a cucerit Universitatea Craiova în istoria ei, toate în perioada în care meciurile i-au fost găzduite de stadionul "Ion Oblemenco": 4 titluri (1974, 1980, 1981, 1991) și 6 Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1983, 1991, 1993).
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Galerie Foto
Etichete: stadion craiova , stadion ion oblemenco , glorii craiova stadion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...