Probleme la Real: Zidane a rămas fără doi jucători importanți în luna ianuarie
29.12.2016, 19:45În luna ianuarie, Zinedine Zidane va trebui să se descurce fără doi dintre jucătorii săi importanți, Lucas Vazquez și Mateo Kovacic. Extrema spaniolă și mijlocașul croat vor fi indisponibili aproape trei săptămâni, după accidentările suferite la Cupa Mondială a Cluburilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lucas Vazquez a fost diagnosticat cu o accidentare de gradul doi la mușchiul gambei drepte și va fi indisponibil aproximativ patru săptămâni. Mateo Kovacic a suferit o entorsă la ligamentul tibioperoneal anterior al gleznei stângi și urmează să lipsească cel puțin trei săptămâni.
În luna ianuarie, Real Madrid are programate nu mai puțin de șase partide. Echipa lui Zidane urmează să joace împotriva Sevillei, în optimile de finală ale Cupei Spaniei (4 ianuarie și 12 ianuarie) și, în campionat, cu Granada (7 ianuarie), din nou cu Sevilla (15 ianuarie), Malaga (21 ianuarie) și Real Sociedad (29 ianuarie).
În acest sezon, Lucas a jucat 20 de meciuri, pentru Real Madrid, în toate competițiile, în timp ce Kovacic a bifat 16 prezențe.
Pe lângă cei doi, Real Madrid nu se va putea baza nici pe Gareth Bale, accidentat de mai mult timp. Galezul s-a accidentat în meciul ”albilor” cu Sporting, de la Lisabona și va reveni pe teren abia în luna aprilie a noului an.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIN LA LIGA ȘI COPA DEL REY
Etichete: real madrid , accidentari , indisponibili , mateo kovacic , lucas vazquez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...