Meciul Benfica - Sporting a fost amânat. Președintele Ligii: "Am evitat o tragedie!"
09.02.2014, 22:09UPDATE: Președintele Ligii Profesioniste din Portugalia, Mario Figueiredo, susține că s-a evitat o tragedie prin decizia amânării partidei și a evacuării de urgență a stadionului.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Hotărârea a fost luată în cadrul unei ședințe de urgență organizate cu un sfert de oră înaintea fluierului de start.
"Se desprindeau bucăți de sticlă din acoperiș. Am convocat o ședință de urgență cu circa 15 minute înainte de fluierul de start și am întrebat Autoritatea Națională de Protecție Civilă dacă meciul s-ar putea juca, iar răspunsul a fost nu. Ne-au spus să evacuăm stadionul cât de repede posibil. Din fericire, decizia a fost luată în timp util, fiindcă apoi au început să cadă bucăți din acoperiș. Am evitat o tragedie!", a declarat Mario Figueiredo, președintele Ligii Portugheze de Fotbal, în cadrul unei conferințe de presă.
Oficialii lui Sporting au criticat felul în care s-a desfășurat evacuarea, acuzând că suporterii lor au părăsit stadionul abia la o oră după ce s-a luat hotărârea.
Partida Benfica Lisabona - Sporting Lisabona, care ar fi trebuit să se dispute, duminică, de la ora 20.00, a fost amânată din cauza problemelor de securitate, informează lusitanii de la A Bola.
Meciul a fost reprogramat pentru marţi, de la ora 22.15.
Decizia amânării întâlnirii a fost luată după ce bucăţi din acoperişul stadionului Da Luz s-au prăbuşit pe teren şi în tribune.
Preşedintele Ligii Profesioniste Portugheze, Mario Figueiredo, a declarat că cele două echipe au fost de acord cu noua dată de disputare a partidei, dar a precizat că aceasta va avea loc doar dacă nu vor exista alte probleme de securitate.
Meciul Benfica Lisabona - Sporting Lisabona face parte din etapa a 18-a a campionatului Portugaliei.
Etichete: benfica sporting , amanat , da luz , partida amanata , vant puternic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...