Galerie Foto Haos total! Ultraşii Legiei au făcut prăpăd în Madrid
19.10.2016, 14:02Suporterii Legiei au dat naştere la o stare de nelinişte în capitala Spaniei, care a reamintit de prezența ”gri” a susținătorilor ruși din vară de la Euro. Aproximativ 300 de membri dintre cei veniți de la Varşovia au semănat spaimă pe străzile din Madrid înaintea confruntării din Liga Campionilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Incidentele au început încă de la ora prânzului. De altfel, trei susţinători al Legiei, toţi în vârstă de peste 30 de ani, au fost arestaţi pentru un incident produs într-un local unde au vandalizat barul, încercând să fure o casă de marcat şi un telefon mobil, agresând în acelaşi timp şi două ospătăriţe. Una dintre ele a fost uşor rănită la cap.
Confruntările au continuat după momentul sosirii fanilor polonezi în faţa stadionului "Santiago Bernabeu". Unii dintre suporteri au început să arunce cu diverse obiecte, de la sticle cu apă până la petarde, în direcţia cordonului de poliţişti. Totodată, fanii au trecut să-i amenințe pe reporterii care transmiteau de la fața locului și au încercat să le lovească camerele de filmat.
Recunoscuţi pentru duritatea lor în toată Europa, cu destul alcool "la bord", aceştia s-au îndreptat spre Avenida de Brasil, unde s-au răfuit cu localnicii și forţele de ordine, iar mai mulţi poliţişti au avut nevoie de intervenţia medicilor. În total, cinci suporteri polonezi şi doi poliţişti iberici au suferit răni grave în timpul incidentelor care au avut loc în cursul zilei de marți.
"Nu au fost efectuate arestări", a indicat poliţia spaniolă. Confruntările au durat aproximativ o jumătate de oră, iar calmul a revenit înaintea debutului meciului.
Din cauza indidentelor cu caracter rasist produse în prima etapă a grupelor competiţiei, cu Dortmund, Legia va juca returul cu Real Madrid, de pe 2 noiembrie, cu porţile închise. Astfel, foarte mulţi polonezi au ţinut să fie pe Bernabeu, pentru a vedea duelul cu "Regina Europei".
Ultrașii vor sosi și în România
Pe 11 noiembrie, Arena Națională va găzdui partida dintre România și Polonia, cu începere de la ora 21:45, în cea de-a patra etapă a grupei E de calificare la Campionatul Mondial Rusia 2018. La meci sunt așteptați să vină și o parte a fanilor din Varșovia care au făcut deplasarea la Madrid.
Ultimele două deplasări ale leșilor în România au fost de asemenea nelipsite de incidente. Fanii Legiei au sosit în octombrie 2011 și august 2013 pentru întâlnirile cu Rapid București, respectiv Steaua, din cadrul Europa League.
La confruntarea cu giuleștenii, mai mulți polonezi au ajuns la poliţie, în urma unor incidente petrecute în Centrul Vechi şi a unei acţiuni organizate pe autostrada A1. Cei mai mulţi dintre suporterii polonezi au sosit la Bucureşti cu microbuze, autocare şi autoturimse proprii, iar în ziua meciului, două aeronave cu fanii leșilor au aterizat la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Istoria s-a repetat și doi ani mai târziu, când aproximativ 20 de suporteri polonezi, veniţi la Bucureşti pentru meciul Steaua - Legia Varşovia, au fost reținuți de poliţie, după ce asupra lor s-au găsit materiale pirotehnice, cuţite şi substanţe interzise. Jandarmeria organizase și un filtru la intrarea în Bucureşti de pe autostrada A1, fiind oprite toate maşinile cu număr de Polonia şi fanii controlaţi.
Galerie Foto
Etichete: madrid , real madrid , incidente , spania , polonia , suporteri , liga campionilor , champions league , fani , dortmund , borussia , teddy bear , legia , varsovia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...