Video Lucian Bute e susţinut de Simona Halep şi Ciprian Marica, înaintea meciului cu Badou Jack
26.04.2016, 21:02Mai sunt câteva zile până la partida în care Lucian Bute va încerca sa devină campion mondial la categoria supermijlocie, în faţa lui Badou Jack, iar pugilistul român primeşte încurajări din toate părţile. Simona Halep şi Ciprian Marica sunt ultimii care şi-au manifestat susţinerea pentru sportivul gălăţean.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marele meci în care poate redeveni campion mondial se apropie, iar Bute are parte de tot mai multe încurajări. Boxerul român încearcă să câştige centura suprema WBC la categoria supermijlocie. Pâna acum 4 ani, Bute a fost campion mondial în versiunea IBF.
"Îi doresc multă baftă, succes, nu ştiu cum se zice în box, dar sunt alături de el, toţi românii sunt alături de el. Să aibă curaj, să aibă încredere că poate să facă acest pas şi să devină campion mondial. Îţi ţin pumnii şi îţi doresc numai bine", a declarat Halep.
"Sunt fan Bute, îl susţin şi mi-aş dori să facă un meci bun, să câştige. Orice român face performanţă o face pentru România şi e un ambasador al ţării noastre", a spus Marica.
Lucian Bute va lupta cu Badou Jack, iar partida este programată duminică dimineaţă, în cadrul galei profesioniste de la Washington. Meciul va fi ÎN DIRECT și în EXCLUSIVITATE pe Digi Sport 1, aproximativ la ora 06.00.
Etichete: video , simona halep , lucian bute , ciprian marica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...