Video Voleibalistele de CSM București au revenit în țară: "A fost uimitor când am ridicat cupa"
04.04.2016, 11:41Înfiinţată în urmă cu nouă ani, CSM Bucureşti a disputat prima finală europeană din istoria sa, dar şi a voleiului feminin românesc și a reușit să câștige trofeul Challenge Cup, după o dublă victorie în fața turcoaicelor de la Trabzon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Lotul CSM-ului a revenit în țară în această dimineață și a fost primit la Salonul Oficial al Aeroportului din Otopeni de primarul interimar al Capitalei și de preşedintele Federaţiei Române de Volei.
"A fost uimitor când am ridicat cupa. Nici acum nu realizez ce s-a întâmplat. Mă bucur enorm, am plâns după ce am câştigat primele două seturi. Sunt foarte fericită, am obţinut un rezultat istoric. Sunt mândră de echipa mea, am reuşit să câştigăm doar prin dăruire, pasiune şi atitudine. Am fost mai bune decât Trabzon la toate capitolele, mă bucur că am câştigat, am muncit foarte mult pentru a ajunge aici. A fost foarte greu acest meci, ştiam că fetele de la Trabzon nu vor depune armele după tur, iar asta s-a şi văzut în primul set" a declarat Roxana Bacșiș, cea mai bună jucătoare a CSM-ului în meciul din Turcia.
Antrenorul Francois Salvagni s-a declarat extrem de încântat de performanța reușită de jucătoarele sale. "Jucătoarele mele au fost extraordinare, au reuşit o performanţă remarcabilă. Le mulţumesc lor, staff-ului meu, clubului, dar şi României şi poporului român. Aici mă simt ca acasă şi cred că din acest motiv am putut să realizez acest rezultat. Mulţumesc tuturor suporterilor pentru susţinere" a spus tehnicianul italian al formației bucureștene.
Challenge Cup este a treia competiţie valorică a continentului, după Liga Campionilor şi CEV Cup.
Etichete: csm bucuresti , volei challenge cup , roxana bacsis , francois salvagni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...