Video Sezon de vis pentru Tricolorul. După titlu, ploieștenii au reușit eventul și au câștigat și Cupa României
02.05.2018, 21:01Tricolorul Ploieşti domină voleiul românesc și a încheiat un sezon de vis, cu un nou trofeu. La o săptămână după ce au devenit campioni în Divizia A1, ploieștenii au câştigat şi Cupa României.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În finală, s-au impus chiar pe terenul rivalei Arcada, la Galați, în cinci seturi epice, scor 3-2. Și în campionat cele două echipe au mers cap la cap, iar gălățenii au trebuit să se mulțumească tot cu locul 2, după ce ei au fost cei care au luat Cupa anul trecut.
După 25-18 în primul set, Arcada şi-a adus aminte că joacă la Galaţi, în faţa propriilor fani şi s-a impus în următoarele două seturi, cu 25-23 şi 25-21. Suspansul s-a prelungit pentru un final incendiar. 25-20 a fost scorul în al patrulea act, pentru oaspeţi, care au trimis meciul în decisiv. De la 5-5 s-a rupt echilibrul, iar în final, scorul a fost 15-9.
"Am avut meciul în mână după ce am cîștigat setul 2, dar și ăla a fost cu mult noroc și multă luptă. N-am avut parcp puterea să terminăm meciul", a spus dezamăgit Filip Despotovski, de la Arcada Galaţi.
De cealaltă parte, ploieștenii exultă de bucurie.
"Am reușit la finalul campionatului să mă retrag cu două medalii de aur la gât. E minunat, ce iți poți dori mai mult?", a încheiat, entuziasmat, Bogdan Olteanu, de la Tricolorul Ploiești.
Etichete: tricolorul , tricolorul ploiesti , tricolorul arcada , tricolorul ploiesti arcada , volei tricolorul , cupa volei , finala cupei volei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...