România, trei eșecuri după primele trei meciuri la Campionatul European de volei. Urmează Finlanda
articol scris de Digi Sport22.08.2021, 22:51
Naţionala României a fost învinsă de Olanda cu scorul de 3-1 (25-12, 25-27, 25-17, 25-14), duminică seara, în Grupa D a Campionatului European de volei feminin, ale cărei meciuri sunt găzduite de BT Arena din Cluj-Napoca.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România, trei eșecuri după primele trei meciuri la Campionatul European de volei. Urmează Finlanda
Tricolorele au suferit a treia înfrângere la rând, după 1-3 cu vicecampioana Turcia şi 0-3 cu Suedia.
România a oferit o replică bună doar în setul al doilea pe care l-a şi câştigat în prelungiri, cu 27-25, dar le-a pierdut fără drept de apel pe celelalte trei, după o oră şi 42 de minute.
Olanda, în schimb, are trei victorii, contra României pierzând primul set la EuroVolley 2021.
Anne Buijs a fost cea mai bună jucătoare a învingătoarelor, cu 17 puncte, iar din echipa României s-au remarcat Alexia Ioana Căruţaşu şi Rodica Buterez, cu 15 puncte fiecare.
Meciul a fost arbitrat de estonianul Risto Strandson şi de croata Ksenija Jurkovic.
În celălalt meci al zilei, Turcia a dispus de Suedia cu 3-0 (31-29, 25-21, 25-11).
În clasament, pe primul loc se află Olanda şi Turcia, cu câte 3 victorii (9 puncte), urmate de Suedia (2 victorii - 5 p), Ucraina (1 v - 3 p), Finlanda (1 p), România (0 p).
Luni se vor disputa partidele Ucraina - Suedia (17:30) şi Turcia - Finlanda (20:30).
România va juca următorul meci pe 24 august, contra Finlandei (20:30).
Primul criteriu de departajare este numărul de victorii, iar apoi numărul de puncte. Primele patru clasate din fiecare grupă se califică în optimile de finală.
Agerpres
Etichete: romania , volei , olanda , cluj napoca , campionatul european de volei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...