Naţionala de volei feminin U18 a României s-a calificat la Campionatul European din 2017
15.01.2017, 18:47Naţionala de volei feminin junioare a României s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2017, după ce a încheiat grupa E, la Ploieşti, pe locul 2, cu un bilanţ de două victorii şi o înfrângere.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ultimul meci al grupei, duminică, tricolorele mici au învins Azerbaidjan, cu scorul de 3-0, pe seturi 25-4, 25-12 şi 25-13, în timp ce Rusia a trecut de Portugalia cu acelaşi scor.
În primele două meciuri din grupa E, găzduită de Ploieşti, echipa României a pierdut cu Rusia, scor 2-3, şi a învins Portugalia, cu 3-0.
Astfel, Rusia, cu 8 puncte, obţine calificarea directă la turneul final, iar România, cu 7, de pe locul 2.
Din lotul României face parte şi Alexia Căruţaşu, fiica fostului baschetbalist Virgil Căruţaşu, şi care la doar 13 ani a jucat în toate partidele, având o evoluție foarte bună. Alexia Căruţaşu este componentă a echipei de senioare CSM Bucureşti.
La turneul final se califică cele opt câştigătoare ale grupelor preliminare, plus trei echipe de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament. Acestea se vor alătura Olandei, care este gazda turneului final al Campionatului European din 2017, între 1-9 aprilie.
Sursa foto: facebook.com/frvolei
Etichete: volei romania u18 , volei feminin euro2017 , carutasu volei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...