VIDEO Bulgaria-Italia 2-2. Squadra Azzurra a scos un punct chinuit, pe final
Bulgaria a avut o primă repriză de vis în fața Italiei în grupa H. Peninsularii au egalat însă la 2 prin Eder, în finalul partidei.
Publicat la
Bulgaria a avut o primă repriză de vis în fața Italiei în grupa H. Peninsularii au egalat însă la 2 prin Eder, în finalul partidei.
Publicat la
Spectacol total la Dance Masters. La proba open standard au câștigat la fel ca anul trecut rușii Dmytri Zharkov și Olga Kulikova.
Publicat la
Răzvan Burleanu nu e de acord cu noul sistem competiţional din Liga I. Nu poate să propună, însă, schimbarea acestuia în cadrul Adunării Generale a FRF, programată pe 30 martie.
Publicat la
Belgia a făcut uitat startul ezitant din preliminariile pentru Euro 2016 și s-a distrat cu Cipru - 5-0 pe ”Roy Baudoin” din Bruxelles.
Publicat la
Kei Nishikori s-a calificat în turul al treilea de la Miami, după o victorie categorică obţinută în faţa rusului Mikhail Youzhny. Numărul cinci mondial s-a impus în două seturi: 6-2, 6-1, după 69 de minute. În turul următor, asiaticul îl va întâlni pe jucătorul sârb Victor Troicki.
Publicat la
Simona Halep va da piept în turul trei de la Miami cu Camila Giorgi, după ce a învins-o în primul meci de la Florida pe Nicole Vaidisova, în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-1.
Publicat la
Iordănescu nu este deloc deranjat de faptul că Mircea Lucescu este un apropiat al echipei naționale. Selecționerul a explicat cu umor de ce Lucescu vine să-i încurajeze pe tricolori, în timp ce Răzvan Burleanu a dat de înțeles că antrenorul lui Șahtior ar putea avea o implicare și mai mare pe viitor.
Publicat la
Andrea Dovizioso va pleca din pole-position în Marele Premiu al Qatarului, prima etapă din noul sezon MotoGP. Pentru italian, este cel de-al treilea pole din carieră, primul cu noul prototip Ducati GP15. Dovizioso a fost mai rapid cu două zecimi de secundă decât Dani Pedrosa.
Publicat la
Perechea formată din Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP Masters de la Miami, dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, sâmbătă, după o victorie cu 6-4, 6-2 în faţa cuplului româno-britanic Florin Mergea/Dominic Inglot.
Publicat la
Sărbătoare la Zagreb. Croaţia a învins Norvegia cu 5-1 în derby-ul grupei H. Elevii lui Niko Kovac sunt aproape de a patra prezenţă consecutivă la campionatul european.
Publicat la
Cehia era una dintre cele 4 naţionale cu punctaj maxim după 4 runde iar selecţionata lui Pavel Vrba spera să obţină al cincilea succes în partida de acasă cu Letonia.
Publicat la
Zi fără succese românești la Grand Prix-ul de judo de la Samsun. Duminică intră în competiție Radu Valentin la 100 de kilograme, Daniel Natea și Vlăduț Simionescu la +100 kg.
Publicat la
Islanda pune presiune pe Cehia după ce a rezolvat repede partida din deplasare cu Kazahstan. Veteranul Eidur Gudjonsen a deschis scorul după 20 de minute pe stadionul din Astana cu primul său gol la naţională, din septembrie 2009.
Publicat la
Evoluția lamentabilă a elevilor lui Flavius Stoican din amicalul cu maghiarii, de sâmbătă după-amiază, a iscat mai multe comentarii în rândul dinamoviștilor.
Publicat la
CSU Craiova a câștigat sâmbătă un amical contra celor de la Metalul Reșița, din Liga 2, scor 4-0. Dincolo de rezultatul în sine, oficialii oltenilor sunt bucuroși pentru că și-au recuperat doi fotbaliști de valoare, Costin Curelea și Nicușor Bancu.
Publicat la
Gareth Bale a depăşit forma slabă pe care a avut-o la Real Madrid, în ultima perioadă, în care a fost contestat de fanii "galacticilor", care i-au atacat maşina, după derby-ul pierdut pe Camp Nou, 1-2.
Publicat la
Răzvan Raţ poate urca singur pe locul 4 în clasamentul selecţiilor pentru echipa naţională a României, dacă va juca duminică împotriva Insulelor Feroe, în preliminariile Euro 2016.
Publicat la
Steaua a pierdut derby-ul cu BCM Piteşti şi a încheiat sezonul regulat al Ligii Naţionale de baschet pe locul al doilea. 85-79 în favoarea piteştenilor s-a încheiat partida transmisă în direct de Digi Sport.
Publicat la
România dispută al cincilea meci din preliminariile CE 2016, duminică, împotriva Insulelor Feroe. Partida se va desfăşura cu casa închisă pe stadionul "Ilie Oană", prima dispută în provincie, după 17 partide disputate în Capitală.
Publicat la
Selecționerul tricolorilor, Anghel Iordănescu, a prefațat partida cu Insulele Feroe, care se va disputa duminică, 29 martie, de la ora 19:00, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, din cadrul preliminariilor pentru Euro 2016.
Publicat la
Martin Odegaard nu a apucat încă să debuteze pentru echipa mare a celor de la Real Madrid, însă a reuşit să stabilească un nou record pentru preliminariile Campionatului European.
Publicat la
Umilința pe care roș-albii au înregistrat-o în amicalul de sâmbătă seară, din Ungaria, l-a scos din minți pe unul dintre foștii căpitani ai ”câinilor”, Giani Kiriță.
Publicat la
Meciul Saracens-Harlequins, din Aviva Premiership, disputat sâmbătă, 28 martie, și câștigat de echipa din Watford cu 42-14, a însemnat și stabilirea unui nou record mondial de asistență pentru un meci de rugby!
Publicat la
VIDEO. Debrecen - Dinamo 6-0. Bucureştenii au fost umiliţi în amicalul disputat în Ungaria, dar asta nu scuză cu nimic faptul că, la finalul partidei, liderii din "Ştefan cel Mare" s-au făcut nevăzuţi, când a venit vorba de dat declaraţii.
Publicat la
Eșecul umilitor pe care roș-albii l-au înregistrat în amicalul disputat sâmbătă seară în Ungaria a produs o ședință în vestiarul bucureștenilor imediat după finalul meciului.
Publicat la
Cel mai important meci din Grupa A din preliminariile pentru CE 2016 se desfăşoară între Olanda şi Turcia. Partida se dispută în această seară, de la ora 21:45, şi este transmisă ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Publicat la
Flavius Stoican susține că, în ciuda înfrângerii umilitoare din amicalul cu Debrecen, campioana Ungariei, cu 0-6, într-un meci amical, a învățat câteva lucruri valoroase din această întâlnire. Antrenorul ”câinilor roșii” a explicat că le-a dat șansa unor jucători, care au evoluat mai puțin, să-l convingă că merită mai multe șanse la Dinamo
Publicat la
Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe Hagi, va juca la Fiorentina, din sezonul următor, susţine presa italiană, care scrie că transferul este practic rezolvat.
Publicat la
Amicalul pe care roș-albii au ales să-l dispute la acest final de săptămână, pentru a profita de pauza competițională cauzată de preliminariile pentru Euro 2016, a scos în evidență carențe grave în sistemul de joc gândit de Flavius Stoican.
Publicat la
Steaua s-a calificat în finala Cupei României la polo, după ce a eliminat deţinătoarea trofeului, CSM Digi Oradea, pe care a învins-o cu 11-8. În cealaltă semifinală, Sportul Studenţesc a trecut de Dinamo cu 7-2.
Publicat la