Video Dinamo - CSM Digi Oradea 8-9. Victorie obţinută în ultimele 25 de secunde
Dinamo a fost aproape de o surpriză în faţa campioanei CSM Digi Oradea, în cel de-al doilea meci din cadrul etapei a 12-a a Superligii Naţionale la polo. Cu un lot tânăr şi lipsit de experienţă, gruparea bucureşteană a început curajos meciul şi a preluat rapid conducerea.
Publicat la
Un fotbalist danez și-a părăsit clubul, din cauza unui coechipier: ”A încălcat regula numărul 1”
Acesta poate fi probabil unul dintre cele mai ciudate motive pentru care un jucător se desparte de echipa de club. Un mijlocaş al lui Randers (prima ligă daneză), Jonas Borring, a refuzat să mai joace în aceeaşi echipă alături de căpitanul său, Christian Keller, după ce a aflat că acesta a început o relaţie cu soţia lui, Kira.
Publicat la
Olăroiu, neînvins de 13 meciuri în Emirate. Al Ahli-Dubai, lider în campionat
Formaţia Al Ahli Dubai, antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Al Shabab, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a a campionatului Emiratelor Arabe Unite.
Publicat la
Video Sportul Studenţesc - Steaua 4-8. Oaspeţii, neînvinşi după primele 12 etape
Sportul a avut o replică mai bună în a doua confruntare cu Steaua din etapa a 12-a, după succesul "roş-albaştrilor" cu 16-5 în prima partidă.
Publicat la
Meciul de la Cluj, vital pentru spanioli: ”Lista convocaţilor la Euro, aproape aceeaşi de la meciul cu România”
Antrenorul de 65 de ani a anunțat că lista jucătorilor convocați pentru meciurile amicale cu Italia (24 martie) și România (27 martie) este aproape aceeași cu care va aborda și Campionatul European din Franța.
Publicat la
Video Antrenorul Mutu are și susținători: ”Vine puternic din urmă. E bine să aibă meciuri ca cel cu 4 eliminați”
În cele 3 meciuri disputate de când Petre Grigoraș a fost demis de la ASA Tg. Mureș, pregătirea vicecampioanei României a rămas în grija antrenorului cu portarii, Carol Fekete, ajutat de jucătorii experimentați din lot, cu Adrian Mutu în frunte.
Publicat la
Steliştii ştiu care sunt cauzele pentru startul slab din 2016: "Ne-am supraevaluat"
Steaua nu are startul de an pe care îl aşteptau patronul, antrenorul şi fanii. Campioana a înregistrat doar două victorii în primele şase meciuri şi Ciprian Marica ştie care sunt cauzele pentru forma slabă prin care trec "roş-albaştrii".
Publicat la
Dan Petrescu, a doua victorie în China. De data asta n-au mai marcat ”stranierii”
Antrenorul român Dan Petrescu are un debut de vis în actualul sezon al primei ligi din China. Echipa ”Bursucului”, Jiangsu Suning, a câștigat și al doilea meci al sezonului, 2-1 cu Yanbian, prin golurile marcate de chinezii Zhang Xiabin (36) și Li Ang (71).
Publicat la
Video Marica e apt de joc: "Sunt şanse să evoluez cu Astra. Voi stabili cu antrenorul"
Ciprian Marica s-a accidentat în prima repriză a meciului cu Dinamo (1-1), atunci când a suferit o leziune fibrilară. Atacantul Stelei a plecat marţi în Dubai, unde s-a tratat la celebra sârboaică Marijana Kovacevic şi recunoaşte că este apt pentru duelul cu Astra.
Publicat la
Încă un transfer la Steaua. L-a vrut și Dinamo, dar a anunțat că a ales campioana
De la începutul săptămânii, la antrenamentele Stelei a participat un nou portar, al patrulea din lotul pregătit de Laurențiu Reghecampf. Este vorba de Cătălin Suciu, un goalkeeper în vârstă de 17 ani venit de la Unirea Alba Iulia și care ar putea face un pas imens, de la Liga a 4-a la Liga 1.
Publicat la
Video Steliștii acuză: ”Șumudică beneficiază de protecție. Poate face ce vrea, nu-i face nimeni nimic”
Conflictul dintre Marius Șumudică, antrenorul Astrei, și rivalii săi la titlu, cei de la Steaua, pare să nu aibă sfârșit. Helmuth Duckadam, președintele de onoare al Stelei, este ultimul oficial al echipei campioane care-l taxează pe Șumudică.
Publicat la
Luis Enrique îi ia apărarea lui Nadal: "Are un singur defect. Echipa cu care ţine"
Luis Enrique i-a sărit în apărare conaţionalului său, Rafael Nadal, despre care un fost ministru al sportului din Franţa a afirmat că s-ar fi dopat. Antrenorul Barcelonei a glumit chiar pe seama acestui subiect, fiind sigur că sportivul de 29 de ani nu a folosit substanţe interzise.
Publicat la
Video România se pregătește de duelul cu Danemarca, primul după sfertul de finală încins de la Mondiale
Handbalistele României vor încerca să obţină, ÎN DIRECT la Digi Sport, o nouă victorie împotriva Danemarcei. De această dată, succesul le-ar apropia de prezenţa la Jocurile Olimpice de la Rio.
Publicat la
Video Andrei Ivan, câştigător de etapă la "Fotbalistul lunii"
Andrei Ivan a câştigat ultima etapă de la "Fotbalistul lunii". Doi portari au intrat în top 5, Niţă şi Caparco.
Publicat la
PSG are 4 jucători în echipa ideală a acestei săptămâni, în UEFA Champions League
PSG a eliminat-o pe Chelsea într-unul dintre cele mai tari dueluri din optimile UEFA Champions League şi acest lucru i-a adus nu mai puţin de patru jucători în echipa ideală a Ligii, din această săptămână.
Publicat la
Foştii atleţi deplâng moartea Iolandei Balaş: "A revoluționat atletismul românesc după 1989"
Zi tristă pentru atletismul românesc. Cea mai mare săritoare în înălţime din istoria României şi una una dintre cele mai mari din lume, Iolanda Balaş-Soter, a încetat din viaţă, la 79 de ani.
Publicat la
La Pitești a plouat patru zile, dar gazonul nu are de suferit. Steaua – Astra se va juca în condiții bune
Vremea rea din țară din ultimele zile i-a făcut pe organizatorii partidei Steaua – Astra, de la Pitești, de duminică, să fie îngrijorați în legătură cu suprafața de joc. Din fericire, gazonul a putut fi protejat și condițiile pentru disputa din Liga 1 vor fi bune.
Publicat la
Geolgău a explicat de ce palmaresul aparține lui CSU Craiova: ”Nu ne-am gândit la asta!”
Fostul fotbalist Ion Geolgău a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că actuala echipă din Liga 1 a Craiovei are dreptul de a folosi culorile, sigla şi palmaresul grupării înfiinţate în 1948 printr-un acord de asociere cu Clubul Sportiv Universitatea Craiova.
Publicat la
Valentino Rossi nu îl iartă pe Marquez: "Nu mai putem avea o relaţie. M-a trădat!"
Valentino Rossi nu poate trece peste conflictul cu Marc Marquez, în urma căruia italianul a pierdut titlul mondial în 2015. Înainte de startul noului sezon, pilotul de 37 de ani a acordat un interviu în Gazzetta dello Sport în care a afirmat că relaţia dintre el şi spaniolul de Repsol Honda nu va putea fi refăcută.
Publicat la
Becali, la ieșirea de la DNA: ”De ce am fost acuzat? De mărturie mincinoasă!”
Gigi Becali e audiat la această oră la sediul DNA, în dosarul în care procurorii îl acuză de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Patronul Stelei a solicitat să fie din nou audiat, după ce miercuri a fost de asemenea la sediul DNA. Acesta a declarat că nu se teme că va fi din nou condamnat la închisoare.
Publicat la
Mancini ar vrea să lucreze din nou cu Zlatan: ”Este greu să iei un fotbalist care joacă pentru PSG!”
Campioana Franței, Paris Saint Germain, a reușit o calificare demnă de o echipă de top, după ce a eliminat Chelsea, cu o victorie la Londra (1-2), și a acces în sferturile de finală ale Champions League.
Publicat la
Video Trei medalii pentru România la Campionatele Europene de Lupte
O medalie de argint şi două de bronz a obţinut până acum delegaţia României la Campionatele Europene de Lupte de la Riga. Aflată la prima medalie din carieră la seniori, vicecampioana europeană Alina Vuc visează acum la o calificare la Jocurile Olimpice de la Rio.
Publicat la
Video&Text Iolanda Balaş, decorată post-mortem de președintele țării cu Ordinul Național ”Steaua României”
Una dintre cele mai mari săritoare în înălţime din istorie, Iolanda Balaş, a încetat din viaţă, astăzi, la vârsta de 79 de ani.
Publicat la
Liga Profesionista de Fotbal vrea teste anti-doping pentru toți jucătorii din Liga 1
După ce cu o zi în urmă preşedinta Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Graziela Vâjială, a susţinut că LPF trebuie să se implice mai mult în efectuarea testelor antidoping, conducerea Ligii a anunțat prin intermediul unui comunicat că vrea teste anti-doping pentru toți jucătorii din competiția internă.
Publicat la
WTA le învață pe jucătoare ce să răspundă în cazul de dopaj al Sharapovei
Maria Sharapova a recunoscut la începutul săptămânii că a fost depistată pozitiv la Australian Open, iar WTA a decis să cenzureze restul jucătoarelor, așteptându-se ca acestea să fie întrebate despre acest caz.
Publicat la
Prima reacţie a lui Aubameyang, după informaţia conform căreia s-a înţeles cu Real Madrid
Unul dintre cei mai în formă atacanţi din Europa, Pierre-Emerick Aubameyang, rămâne misterios în privinţa viitorului său, după ce cotidianul AS a scris că jucătorul Borussiei Dortmund ar fi ajuns deja la un acord cu Real Madrid pentru un transfer în vară.
Publicat la
Anamaria Reghecampf susține că Dorin Rotariu este în continuare jucătorul ei!
Unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo din acest moment, este vorba despre Dorin Rotariu (20 de ani), se află în continuare sub contract de impresariere cu Anamaria Reghecampf.
Publicat la
Gâlcă și-a scos elevii la restaurant înainte de meciul cu Granada. Bornă importantă pentru român
Espanyol e la cinci puncte distanță față de primul loc ce duce în Segunda în sezonul viitor și Costel Gâlcă crede că o victorie în următorul meci, la Granada, ar aduce mai multă liniște echipei sale. De aceea și-a scos elevii la restaurant joi, pentru a păstra atmosfera bună din lot.
Publicat la
Video Atac dur la Şumudică: "Are o obsesie golănească faţă de Steaua, i-aş da pedeapsă dublă"
Ilie Năstase l-a criticat dur pe Marius Şumudică, după ce antrenorul Astrei Giurgiu a făcut gesturi obsecene la adresa fanilor Stelei, în timpul meciului tur din semifinalele Cupei Ligii, câştigat de roş-albaştri cu scorul de 1-0.
Publicat la
Exclusiv Marica nu va fi în lot pentru meciul cu Astra, de duminică! Cu ce atacant va începe Reghe
Ciprian Marica nu și-a revenit în timp miraculos, astfel că el nu va fi inclus în lotul Stelei pentru meciul cu Astra, din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1.
Publicat la
09:00 Stirile Digi Sport
09:30 Stirile Digi Sport
10:00Live Digi Sport Matinal
11:30Live Stirile Digi Sport
12:00Live Liga a 2-a: FCU 1948 Craiova-Ceahlaul Piatra Neamt
12:45Live Stirile Digi Sport
13:00Live Liga a 2-a: FCU 1948 Craiova-Ceahlaul Piatra Neamt