Exclusiv Puşcaş a impresionat pe toată lumea: "Când a primit mingea, ştia deja ce să facă"
România - Lituania 3-0 | George Puşcaş a fost unul dintre remarcaţii celui mai bun meci făcut de echipa naţională în ediţia inaugurală a Ligii Naţiunilor.
Publicat la
Video Exclusiv Bratu: "Naționala U21 are mai multe șanse să joace semifinale la Euro 2019 decât Dinamo să prindă play-off-ul"
Florin Bratu s-a despărțit de Dinamo după un început slab de campionat și între timp a ajuns pe banca celor de la Aerostar Bacău. Nici după plecarea "Mitralierei" și venirile lui Claudiu Niculescu și Mircea Rednic, formația din Ștefan cel Mare nu și-a revenit, iar play-off-ul pare departe în acest moment. Cel puțin asta crede Florin Bratu.
Publicat la
Zverev i-a bătut pe Federer şi Djokovic şi e cel mai tânăr câştigător al Turneului Campionilor din ultimul deceniu
Alexander Zverev încheie sezonul cum nu se poate mai frumos. L-a învins pe Roger Federer în semifinale, scor 7-5, 7-6, şi pe Novak Djokovic în finala Turneului Campionilor, scor 6-4, 6-3, devenind astfel cel mai tânăr câştigător al trofeului din ultimii 10 ani.
Publicat la
Cavani, înapoi la Napoli? Reacție ironică a uruguayanului
Cluburile de top își fac calculele pentru perioada de transferuri din iarnă și astfel, în presa internațională au apărut zvonuri referitoare la o posibilă revenire a lui Edinson Cavani în Serie A, la Napoli.
Publicat la
Turneul Campionilor | ”Îți mulțumesc că m-ai lăsat să te bat”. Reacție genială a lui Zverev, după performanța carierei
Alexander Zverev a câștigat Turneul Campionilor după ce l-a învins pe Novak Djokovic în finala de la Londra, cu 6-4, 6-3. La festivitatea de premieră, Sascha a avut o reacție genială la adresa numărului unu mondial.
Publicat la
Video Turneul Campionilor! Surpriză uriașă la Londra! Zverev l-a învins și pe Djokovic și a câștigat în premieră competiția
Novak Djokovic - Alexander Zverev 4-6, 3-6 a fost finala din 2018 de la Turneul Campionilor. Meciul a fost transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Publicat la
Video Dinamo a pierdut dramatic meciul cu Elverum. Alb-roşiii erau în avantaj cu 25 de secunde înainte de final
Dinamo a pierdut dramatic meciul disputat în deplasare cu Elverum Handball, scor 28-29, în Grupa D a Ligii Campionilor.
Publicat la
Declarația care i-a enervat la culme pe fanii lui Bayern Munchen. Ce a spus Arjen Robben despre lupta la titlu
Arjen Robben a făcut o declarație care îi va enerva la culme pe fanii lui Bayern Munchen.
Publicat la
Video Un câine a intrat pe teren, în timpul unui meci de fotbal. Ceea ce a urmat a stârnit hohote de râs
Spiritul competitiv își spune cuvântul nu doar în fața televizorului sau în tribună, ci mai ales, pe terenul de fotbal. Atunci când pasiunea pentru "sportul rege" ne unește, partidele de fotbal dintre prieteni concentrează atât tensiune, cât și multe momente haioase.
Publicat la
Sparta Praga cere o sumă uriașă pentru Nicolae Stanciu. Milan ar fi destinația de vis pentru internaționalul român
Nicolae Stanciu poate ajunge la o echipă de top din Europa.
Publicat la
Burleanu, tranșant pe tema revenirii lui Hagi la națională
Gică Hagi este cel mai vehiculat nume din ultimii ani, pentru a reveni pe banca naționalei României. Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal a spulberat acest mit, chiar înainte de plecarea naționalei spre Muntenegru.
Publicat la
Ce performanță! Măgura Cisnădie s-a calificat în grupele Cupei EHF, după o revenire spectaculoasă
SC Măgura Cisnădie s-a calificat, duminică seara, în grupele Cupei EHF la handbal feminin, după ce a învins formaţia rusă Zvezda Zvenigorod cu scorul de 26-18 (10-10), pe teren propriu, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al competiţiei.
Publicat la
Exclusiv Ofertă-surpriză pentru un jucător de la FCSB, făcută în direct! Cum poate scăpa Becali de un fotbalist-problemă
William de Amorim (26 de ani) traversează cea mai grea perioadă din carieră. Brazilianul se antrenează singur, deşi e sub contract cu FCSB. Fostul jucător al Astrei speră la un transfer în iarnă, pentru a nu ieşi definitiv din circuit.
Publicat la
Exclusiv ”Eu nu cred că Rednic aduce bani de acasă!”. Bratu, o nouă ”săgeată” către antrenorul lui Dinamo
Alexandru David a anunțat că Mircea Rednic a renunțat la câteva salarii pentru a aduce noi jucători la Dinamo.
Publicat la
Halep, obiectiv ambițios pentru 2019, dar Ruzici o avertizează
Simona Halep are planuri mari pentru 2019, după un an plin, în care câștigat Roland Garros-ul. Românca vrea ca la anul să câștige încă un turneu de Grand Slam, Wimbledonul, însă Virginia Ruzici că atingerea acestui obiectiv ține foarte mult de cum va începe liderul mondial noul sezon.
Publicat la
Muntenegru – România, în Liga Naţiunilor. Ce jucători noi pot apărea pe teren faţă de România-Lituania
Muntenegru - România, în Liga Naţiunilor, se va disputa marţi, 20 noiembrie 2018, la Podgorica. Aceasta este ultima partidă a tricolorilor în Liga Naţiunilor, naţionala României având nevoie neapărat de victorie pentru a spera la câştigarea grupei. Spre deosebire de meciul cu Lituania, partida de la Podgorica se va disputa cu spectatori, iar fanii naţionalei României au repartizate 550 de bilete, ce pot fi cumpărate şi online.
Publicat la
Video Fază de râs cu lacrimi, în calificările din Cupa Africii. A luftat şi a căzut în fund, la un metru de poartă
Cupa Africii este o competiţie care oferă mereu momente amuzante, indiferent că este vorba despre preliminarii sau despre turneul final.
Publicat la
Nu a mai suportat și a răbufnit. O cântăreață celebră, ironii la adresa selecționerului Scoției
Amy Macdonald este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din Scoția, căsătorită cu fotbalistul Richard Foster, jucător la St. Johnstone. Nemulțumită că soțul ei nu a fost convocat la națională pentru partidele din UEFA Nations League din aceste zile, a decis să ia poziție în acest sens.
Publicat la
Video SCM Craiova, deţinătoarea trofeului, s-a calificat dramatic în grupele Cupei EHF
SCM Craiova, deţinătoarea trofeului, s-a calificat dramatic în grupele Cupei EHF la handbal feminin, duminică seara, după ce a învins formaţia germană Borussia Dortmund cu scorul de 19-18 (10-9), în Bănie, în manşa secundă din turul al treilea preliminar al competiţiei. SCM Craiova se impusese şi în primul meci, cu 19-17.
Publicat la
”Agentul” Cristiano Ronaldo. Juventus profită din plin de venirea lui CR7. Ultima mutare ”regizată” de starul portughez
Juan Cuadrado nu și-a prelungit încă înțelegerea cu Juventus, scadentă în 2020, și zvonurile au început deja să îl dea transferat de la campioana Italiei.
Publicat la
Cristina Neagu anticipează un duel teribil cu Gyor, în grupele principale ale Ligii Campionilor
CSM Bucureşti s-a calificat de pe primul loc în grupele principale ale Ligii Campionilor, însă, din cauza eşecului surprinzător cu Vipers Kristiansand (26-31), va avea doar 6 puncte la start, două mai puţin decât Gyor, marea rivală a echipei din capitala României.
Publicat la
Video&Foto De colecție! Spectacol garantat la Centenarul Fotbalului Românesc, cu Generația de Aur în prim plan
Generaţia de Aur s-a impus cu 8-4 în meciul demonstrativ cu selecţionata artiştilor, ÎN DIRECT la Digi Sport. De la Centenarul Fotbalului Românesc nu au lipsit golurile şi voia bună, iar fostele vedete al echipei naţionale au făcut spectacol în teren.
Publicat la
Buzărnescu a băgat-o în depresie pe câștigătoarea Turneului Campioanelor: "I-a rupt sufletul"
Mihaela Buzărnescu a avut un an 2018 excelent, în care a reușit câteva victorii în fața jucătoarelor din Top 10. Meciurile contra Mihaelei Buzărnescu au băgat-o în depresie pe Elina Svitolina, învingătoarea din acest an de la Turneul Campionelor.
Publicat la
Exclusiv L-au "ascuns" pe De Amorim. Prin ce trece acum jucătorul căruia Becali i-a întors spatele
William de Amorim (26 de ani) traversează cea mai grea perioadă din carieră. Brazilianul se antrenează singur, deşi e sub contract cu FCSB. Fostul jucător al Astrei speră la un transfer în iarnă, pentru a nu ieşi definitiv din circuit.
Publicat la
Pep Guardiola este scos ţap ispăşitor pentru rezultatele slabe ale Germaniei
Când Germania a devenit campioană mondială în 2014, nu au fost puţini cei care i-au atribuit o parte din merite lui Pep Guardiola, care în acea perioadă o antrena pe Bayern Munchen şi a dus fotbalul de posesie al Barcelonei în Bundesliga.
Publicat la
Liga Naţiunilor face o nouă victimă sonoră. Vicecampioana mondială a retrogradat
Croaţia completează lista echipelor retrogradate din primul eşalon al Ligii Naţiunilor. Două goluri primite în ultimul sfert de oră al partidei de pe Wembley, cu Anglia, au pecetluit soarta vicecampioanei mondiale.
Publicat la
Exclusiv Reacția lui Lleyton Hewitt după despărțirea dintre Halep și Cahill. Ce a spus fostul elev al australianului
Darren Cahill a anunțat că s-a despărțit de Simona Halep la finalul acestui sezon.
Publicat la
Oficialii de la Barcelona au dat cărțile pe față. În ce condiții poate reveni Neymar pe Camp Nou
Posibila repatriere a lui Neymar la Barcelona este unul dintre cele mai discutate subiecte din presa sportivă din Spania. Jurnaliștii pun presiune atât pe cele două cluburi, cât și pe jucător pentru a afla dacă mutarea s-ar putea concretiza în viitorul apropiat. Momentan, oficialii catalani spun că nu se gândesc să-l readucă pe Neymar, din moment ce PSG nu l-a pus pe lista de transferuri pe brazilian.
Publicat la
Video CSM București - Bietigheim 32-24. Româncele au câștigat grupa D a Ligii Campionilor
CSM Bucureşti a învins echipa germană SG BBM Bietigheim cu scorul de 32-23 (14-13), duminică, în Sala Dinamo, şi a câştigat Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Publicat la
Exclusiv ”S-a pus de o știre de senzație!”. Reacția CFR-ului despre posibila revenire a lui Dan Petrescu în Gruia
Oficialii de la CFR au negat că Dan Petrescu va deveni noul antrenor al campioanei.