Video Halep - Duan 3-6, 6-1, 6-2. Simona merge în sferturi la Shenzhen și rămâne numărul 1 mondial
03.01.2018, 10:10SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Shenzhen, după victoria cu 3-6, 6-1, 6-2 în faţa lui Ying-Ying Duan. Sportiva noastră a început ezitant, dar apoi s-a dezlănţuit, nelăsându-i vreo şansă adversarei. Graţie acestui succes, Halep are garanţia că va rămâne numărul unu mondial şi după această săptămână, dar va fi și cap de serie numărul 1 la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), 626.750 dolari, după ce a învins-o în trei seturi pe chinezoaica Ying-Ying Duan, cu 3-6, 6-1, 6-2.
Halep şi-a asigurat pentru încă o săptămână poziţia de lider în clasamentul WTA după acest succes, conturat după o oră şi 37 minute, românca urmând să fie astfel principala favorită la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Halep (26 ani) a început mai greoi în primul set, a fost statică, iar Duan a lovit foarte bine şi nu i-a oferit Simonei nicio şansă de break, câştigând primul set cu 6-3.
Începând cu actul secund, Halep a arătat alt nivel, Duan nu a mai reuşit să facă acelaşi joc şi românca a luat nu mai puţin de zece ghemuri la rând, de la 1-1, la 6-1 şi 5-0, încheind cu 6-2 în setul decisiv.
Simona Halep a avut 2 aşi în acest meci, faţă de 4 ai chinezoaicei, a comis 3 duble greşeli, în timp ce Duan a făcut 4. Halep a avut 21 de lovituri direct câştigătoare, faţă de 19 ale adversarei, în timp ce raportul erorilor neforţate a fost de 13-27.
Halep o învinsese pe Duan (28 ani, 91 WTA) şi în prima lor confruntare tot în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-2, în 2017, în primul tur la Eastbourne (Marea Britanie).
Simona Halep şi-a asigurat un cec de 13.121 dolari şi 60 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi belarusa Arina Sabalenka (19 aniu, 73 WTA), care în primul tur a dispus de Monica Niculescu în două seturi, cu 6-4, 6-4.
Tot în sferturi s-a calificat miercuri şi Irina Begu, a patra favorită, după ce a dispus de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 4-6, 6-1, 6-2. În sferturi, Irina o va înfrunta pe unguroaica Timea Babos, cap de serie numărul opt.
Dacă vor câştiga în sferturi, Halep şi Begu vor fi adversare în semifinale. Cele două românce sunt calificate în semifinalele probei de dublu, unde vor înfrunta perechea Ana Blinkova (Rusia)/Nicola Geuer (Germania).
Halep a câştigat titlul în proba de simplu la Shenzhen în 2015.
AGERPRES
Statistica partidei:
LIVE VIDEO&TEXT:
UPDATE 11:54 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 6-1, 6-2. GAME, SET și MECI pentru Simona Halep, care se califică în sferturile de finală de la Shenzhen
UPDATE 11:54 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 6-1, 5-2. Duan își face serviciul și Halep va servi din nou pentru calificarea în sferturile de finală.
UPDATE 11:51 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 6-1, 5-1. REBREAK reușit de Duan, dar e greu de crezut că jucătoarea din China mai poate întoarce rezultatul
UPDATE 11:44 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 6-1, 5-0. BREAK Simona. Pentru a treia oară în acest set, Halep câștigă pe serviciul adversarei și mai are nevoie de un game pentru a se califica în sferturi
UPDATE 11:44 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 6-1, 4-0. Game câștigat cu lejeritate de Simona, care se îndreaptă către sferturile de finală
UPDATE 11:35 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 6-1, 3-0 BREAK Simona. Meciul e la discreția jucătoarei noastre, care a mai câștigat un game pe serviciul adversarei
UPDATE 11:35 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 6-1, 2-0. Simona a salvat două mingi de break și a reușit în cele din urmă să-și facă serviciul
UPDATE 11:30 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 6-1, 1-0. BREAK Simona. Început perfect de set decisiv pentru Halep, care "nu s-a răcit" după pauza de aproape 10 minute luată de Duan
Statistica setului secund:
UPDATE 11:20 La finalul setului secund jucătoarea din China a cerut intervenția fizeoterapeutului din cauza unor probleme musculare și în cele din urmă a mers la vestiare
UPDATE 11:19 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 6-1. SET Simona. La o oră după startul partidei, Halep egalează la seturi. Liderul ierarhiei mondiale și-a intrat încet în ritm după un început ezitant de meci în care a greșit destul de mult.
UPDATE 11:12 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 5-1. BREAK Simona. Jucătoarea noastră a fructificat a doua minge de break pe care a avut-o și mai are nevoie de doar un game pentru a egala situația la seturi.
UPDATE 11:08 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 4-1. Deși a pierdut primele două puncte din set, după două lovituri de excepție ale lui Duan, și a făcut apoi și o dublă greșeală, Simona a reușit în cele din urmă să-și adjudece game-ul
UPDATE 11:04 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 3-1. BREAK Simona. Liderul WTA a avut 3 mingi de break, dar a reușit să o fructifice abia pe a doua
UPDATE 11:00 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 2-1. Servicul o ajută din nou pe jucătoarea noastră, care preia din nou conducerea
UPDATE 10:57 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 1-1. Chinezoaica servește bine și restabilește egalitatea în setul secund
UPDATE 10:54 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. 1-0. Simona începe în forță setul doi și câștigă primul game fără să piardă niciun punct. Mai jos puteți vedea și statistica primului set, unul în care Simona n-a avut nicio minge de break.
UPDATE 10:50 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-6. SET câștigat de Duan. Așa s-a întâmplat și în confruntarea de anul trecut, de la Eastbourne. Simona a revenit apoi și le-a câștigat pe următoarele două
UPDATE 10:47 Simona Halep - Ying-Ying Duan 3-5. Game fără istoric adjudecat de Simona Halep. Duan nu a reușit să câștige niciun punct
UPDATE 10:45 Simona Halep - Ying-Ying Duan 2-5. Simona a fost aproape de break, dar serviciul puternic a ajutat-o pe Duan să se apropie la doar un game distanță de câștigarea primului set. Imediat după ultimul punct, chinezoaica și-a chemat și antrenorul pe teren
UPDATE 10:39 Simona Halep - Ying-Ying Duan 2-4. Game câștigat fără mari probleme de Simona, care rămâne însă la un break în spatele chinezoaicei
UPDATE 10:36 Simona Halep - Ying-Ying Duan 1-4. Locul 91 în clasamentul WTA și-a consolidat break-ul și Simona pare că în acest moment nu are nicio soluție pentru mingile puternice trimise de jucătoarea din China
UPDATE 10:31 Simona Halep - Ying-Ying Duan 1-3. BREAK reușit de chinezoaică. La 15-40, Simona a reușit să salveze prima minge de break, dar a greșit neforțat apoi și Duan s-a desprins la două game-uri
UPDATE 10:27 Simona Halep - Ying-Ying Duan 1-2. Chinezoaica a reușit să-și facă din nou serviciul și are un game în față. Partida este însă una echilibrată, cu lovituri excelente reușite de ambele jucătoare
UPDATE 10:23 Simona Halep - Ying-Ying Duan 1-1. Liderul WTA a început game-ul cu un as și, după ce și pierdut două puncte, a restabilit egalitatea pe tabelă
UPDATE 10:20 Simona Halep - Ying-Ying Duan 0-1. Partida a început cu Duan la serviciu. Chinezoaica n-a întâmpinat probleme și a trecut la conducere
UPDATE 10:00 Simona Halep și Ying-Ying Duan au iesit la încălzire. Partida va începe în jurul orei 10:15
UPDATE 09:00 Irina Begu, a patra favorită, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, după ce a dispus de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 4-6, 6-1, 6-2.
Românca (27 ani, 42 WTA) s-a impus în două ore şi 5 minute în faţa rusoaicei de 23 de ani (96 WTA). În sferturi, bucureşteanca o va întâlni pe Timea Babos.
Ca urmare a faptului că partida Irinei s-a prelungit în decisiv, meciul Simonei Halep, programat iniţial nu înainte de ora 09:00, a fost puţin decalat. Astfel, duelul dintre Simona şi Duan va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1 şi LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro, în jurul orei 10:00. După partida Simonei poţi urmări un alt duel cu o româncă în prim plan: Ana Bogdan (105 WTA) o va înfrunta pe Kristyna Pliskova, cehoaica aflată pe locul 61 WTA.
Ştirea iniţială
Cele trei românce calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen vor juca azi, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Cap de serie numărul 4 în China, Irina Begu (43 WTA) va deschide ziua, de la ora 6.00, când o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (96 WTA).
Begu a câștigat în 3 seturi singurul meci pe care l-a mai disputat în compania jucătoarei din Rusia. În 2017, la Southsea, Irina s-a impus cu 6-1, 3-6, 6-1. În cazul în care se va impune în fața Ekaterinei Alexandrova, Begu va juca în sferturi contra maghiarei Timea Babos, cap de serie nr. 8.
Liderul mondial, Simona Halep, va intra pe teren nu mai devreme de la ora 9.00, când va evolua împotriva chinezoaicei Ying-Ying Duan, a 91-a în clasamentul WTA.
Meciul din optimile de finală de la Shenzhen va fi al doilea pentru Simona împotriva jucătoarei din China. În 2017, pe iarba de la Eastbourne, liderul WTA s-a impus în trei seturi în fața lui Ying-Ying Duan, scor 3-6, 6-3, 6-2.
Simona Halep poate profita de abandonul ibericei Garbine Muguruza de la Brisbane și îşi poate asigura încă o săptămână poziţia de lider WTA dacă o va învinge pe chinezoaica Ying-Ying Duan.
Astfel, dacă sportiva de 26 de ani o va învinge pe Ying-Ying Duan va fi cap de serie numărul 1 la primul Grand Slam al anului, turneul de la Australian Open.
Pentru Simona va fi și al doilea meci în care va evolua fără sponsor principal. De altfel, la Shenzhen, Halep a devenit astfel primul lider mondial din Era Open care evoluează fără sponsor într-un meci oficial.
La conferința de presă, de după primul meci, cel cu constănţeanca a confirmat că i-a expirat înțelegerea, care a durat patru ani, și că încă nu se grăbește să-și găsească un nou sponsor, până când managerul ei, Virginia Ruzici, nu-i va găsi cea mai bună ofertă.
Imediat după meciul numărului 1 mondial, în jurul orei 10.30, Ana Bogdan (105 WTA) o va înfrunta pe Kristyna Pliskova, cehoaica aflată pe locul 61 WTA.
Va fi al treilea meci pe hard între Kristyna Pliskova și jucătoarea noastră. Ana Bogdan a fost învinsă în 2015, la Glasgow, în două seturi și în 2016 la Linz, în trei seturi.
Toate cele trei partide vor fi transmise ÎN DIRECT de Digi Sport 1.
PROGRAMUL TRANSMISIILOR DIN TENIS DE MIERCURI, 3 IANUARIE
WTA Shenzhen, Digi Sport 1
Irina BEGU (ROU) vs. Ekaterina ALEXANDROVA (RUS) - 06:00
Katerina SINIAKOVA (CZE) vs. Yafan WANG (CHN)
Simona HALEP (ROU) vs. Ying-Ying DUAN (CHN)
Ana BOGDAN (ROU) vs. Kristyna PLISKOVA (CZE)
WTA Brisbane, Digi Sport 2
Anett KONTAVEIT (EST) vs. Aliaksandra SASNOVICH (BLR) - 03:00
Ana KONJUH (CRO) vs. Elina SVITOLINA (UKR) - nu înainte de 05:00
Lesia TSURENKO (UKR) vs. Kaia KANEPI (EST) - nu înainte de 07:00
Catherine BELLIS (USA) vs. Karolina PLISKOVA (CZE) - nu înainte de 12:30
WTA Auckland
Johanna LARSSON (SWE) vs. Barbora STRYCOVA (CZE) - 01:30, Digi Sport 1
Caroline WOZNIACKI (DEN) vs. Petra MARTIC (CRO) - 3:00, Digi Sport 1
Kirsten FLIPKENS (BEL) vs. Polona HERCOG (SLO) - 4:30, Digi Sport 1, după ora 06:00 la Digi Sport 4
Viktoria KUZMOVA (SVK) vs. Julia GOERGES (GER) - 08:00, Digi Sport 3
Agnieszka RADWANSKA (POL) vs. Taylor TOWNSEND (USA) - nu înainte de 10:00, Digi Sport 2
Turneele WTA de la Shenzhen, Brisbane şi Auckland sunt în această săptămână, în direct la Digi Sport.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: simona halep , irina begu , ana bogdan , tenis wta shenzhen , romance shenzhen digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...