Video WTA Linz | Jaqueline Cristian-Kamilla Rakhimova 2-6, 6-2, 7-5. Ce victorie! Din postura de lucky-loser, acum e în turul 2
articol scris de Digi Sport08.11.2021, 13:38
Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 189.708 euro, după ce a învins-o pe Kamila Rahimova (Rusia), scor 2-6, 6-2, 7-5.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Turneul WTA de la Linz, în direct pe Digi Sport
Cristian (23 ani, 100 WTA), care a intrat pe tabloul principal din postura de ''lucky loser'', a obţinut victoria după două ore şi 6 minute.
După un început destul de bun, românca a pierdut cinci ghemuri consecutive şi primul set (2-6), după care l-a dominat clar pe al doilea, câştigând cu acelaşi scor (6-2). În decisiv, câteva mingi pierdute uşor au făcut ca Rahimova să se desprindă la 4-2, dar Jaqueline a revenit şi a egalat, 4-4, la 5-5 a salvat o minge de break, după care a încheiat duelul pe serviciul adversarei, cu 7-5.
Jaqueline Cristian, intrată luni în premieră în top 100, a încheiat cu 4 aşi şi 3 duble greşeli.
Jaqueline Cristian fusese învinsă Kamila Rahimova (20 ani, 117 WTA) în ambele meciuri directe anterioare. În 2019, Rahimova se impunea cu 6-2, 7-6 (6), în optimi la Istanbul (ITF), iar în acest an a câştigat în primul tur al calificărilor la Dubai, cu 7-5, 7-5.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 2.963 de euro şi 42 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Harmony Tan (Franţa) şi Rebecca Peterson (Suedia).
UPDATE Ora 13:10 - Jaqueline Cristian - Kamilla Rakhimova 2-6, 6-2, 7-5. GAME, SET și MECI JAQUELINE CRISTIAN!
Sportiva noastră a continuat evoluția consistentă din setul doi, a servit mult mai bine, a combinat loviturile și a pus-o în dificultate pe rusoaică.
UPDATE Ora 14:14 - Jaqueline Cristian - Kamilla Rakhimova 2-6, 6-2. Jaqueline a fost mult mai atentă în setul secund, nu a mai făcut greșeli, a dominat setul și s-a impus clar, astfel că setul decisiv va decide câștigătoarea. În schimb, rusoaica este din ce în ce mai nervoasă.
UPDATE Ora 13:36 - Jaqueline Cristian - Kamilla Rakhimova 2-6. Sportiva noastră a început destul de bine primul set, s-a ținut aproape de adversară, dar mai apoi nu a mai izbutit să câștige punctul. Set tranșat în 28 de minute.
UPDATE Ora 13:08 - A început partida dintre Jaqueline Cristian și Kamilla Rakhimova.
UPDATE Ora 13:02. Cele două sportive se află la încălzire.
Jaqueline a avut șansă cu accidentarea Soranei Cîrstea (31 de ani, 37 WTA). Favorita numărul 6 a turneului din Austria a suferit o accidentare la picior, potrivit organizatorilor turneului, astfel că a declarat forfait. Cristian, din postura de lucky-loser, pierduse în calificări, i-a luat locul Soranei.
Cei de la WTA Linz abia o așteptau pe Sorana, care ar fi bifat a 10-a prezență la turneul din Austria, precedentele prezențe fiind consemnate la edițiile 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2016, 2017, 2018 și 2020, motiv pentru care i-au pregătit și o surpriză.
Tot azi, da la dublu, Mihaela Buzărnescu face echipă cu poloneza Katarzyna Piter împotriva perechii Viktoria Kuzmova/Alexandra Panova.
WTA Linz | Programul partidelor transmise ÎN DIRECT pe Digi Sport 2 și Digi Sport 4
Digi Sport 2
Jaqueline CRISTIAN (ROU) - Kamilla RAKHIMOVA (RUS) 2-6, 6-2, 7-5
Alison VAN UYTVANCK (BEL) - Sinja KRAUS (AUT) 15:00
Alizé CORNET (FRA) - Julia GRABHER (AUT) 17:00
Greet MINNEN (BEL) - Oceane DODIN (FRA) 19:00
Anhelina KALININA (UKR) - Martina TREVISAN (ITA) 21:00.
Digi Sport 4
Lesia TSURENKO (UKR) - Ekaterina ALEXANDROVA (RUS), 13:00
Kateryna KOZLOVA (UKR) - Xinyu WANG (CHN) 15:00
Simona Halep încheie sezonul la Linz. “E un turneu extraordinar” Motivul pentru care a ajuns cu trenul
Britanica de origine română Emma Răducanu (18 ani, locul 21 WTA) este cap de serie numărul 1. Simona Halep (30 de ani, locul 22 WTA) este a doua favorită a turneului. Prin urmare, cele două se pot înfrunta în finală.
Este ultimul turneu din acest an pentru Simona Halep, care a mai jucat la Linz doar în 2012, când a fost eliminată în optimi.
Sportiva din România așteaptă să-i vadă pe fani la Linz, în condițiile în care precedentul turneu la care a participat, Transylvania Open, s-a disputat fără spectatori în Sala Polivalentă din Cluj.
"Am decis să iau trenul pentru că este o experiență frumoasă. Mereu iau trenul când am ocazia. Ultima dată am fost la Linz în 2012, au trecut mulți ani. Dar este un turneu extraordinar, terenurile și condițiile sunt foarte bune, oamenii sunt drăguți. Am vrut să mai joc în câteva meciuri, să particip la acest turneu frumos.
Îi iubesc pe fani, mi-au transmis o energie pozitivă de fiecare dată. Chiar și când am pierdut, au fost alături de mine și vreau să le mulțumesc. Aștept să-i văd la meciuri", a spus Simona Halep.
Etichete: simona halep , simona halep wta , wta linz , jaqueline cristian , emma raducanu , jaqueline cristian wta linz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...