Wimbledon 2019 | Urmările înfrângerii: Svitolina i-a uimit pe jurnalişti, după meciul cu Halep. "Aşa fac mereu"
12.07.2019, 18:22Wimbledon 2019 | Elina Svitolina a surprins, la finalul partidei cu Simona Halep, pe care a pierdut-o cu 1-6, 3-6. Ucraineanca a venit imediat la conferinţa de presă, spre mirarea ziariştilor.
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Dacă după precedentul duel direct Svitolina nu a vrut să fie prezentă la conferinţa de presă, fiind prea afectată de înfrângere, de această dată ucraineanca a surpins cu rapiditatea sa.
"Nu au trecut nici 20 de minute de când s-a terminat meciul. Nu ai avut nevoie să îţi limpezeşti puţin mintea după partidă", a întrebat-o o jurnalistă pe Svitolina.
"Aşa procedez mereu. Eu fac totul foarte repede când pierd (n.r. râde uşor nervos). Sunt foarte dezamăgită şi voi petrece restul zilei singură, aşa că am venit aici cât de repede am putut", a dezvăluit Svitolina, la conferinţa de presă.
Wimbledon 2019 | Cuvinte mari la adresa Simonei Halep
În privinţa meciului propriu-zis, Svitolina a admis că nu îşi poate reproşa prea multe, în condiţiile în care Halep a fost într-o zi de graţie.
Cu siguranţă că ucraineanca putea să facă lucrurile puţin diferit, dar a lăsat de înţeles că acest detaliu doar ar fi făcut ca scorul să fie mai strâns, nu ar fi schimbat soarta meciului.
"Cred că şi-a adaptat jocul foarte bine la iarbă. Şi eu i-am dat posibilitatea să aibă moralul necesar, încrederea, dar a jucat incredibil. S-a mişcat bine, a lovit mingea perfect, a fost impresionantă. Aş fi putut face anumite lucruri diferit, puteam să profit mai mult de oportunităţile care au apărut, dar Simona a reuşit lovituri incredibile", a mai spus Elina.
Etichete: elina svitolina , svitolina halep , wimbledon 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mesaj puternic dat de o tânăra din Ucraina, la început de 2025. Fata, care a locuit timp de trei...