Wimbledon 2019 | Britanicii o iubesc pe "victima" Simonei Halep, Cori Gauff, mai mult decât pe propriii sportivi
09.07.2019, 09:07Wimbledon 2019 | Simona Halep a trecut la pas de Cori Gauff în optimile de finală de la Wimbledon, 6-3, 6-3, însă americanca de 15 ani a lăsat o impresie excepțională prin parcursul său de la acest turneu. Noua senzație a tenisului mondial feminin i-a impresionat și pe jurnaliștii britanici, care au părut dezamăgiți că Gauff a fost eliminată de Halep.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Poate că nu a câştigat azi, dar am transmis în direct de pe Terenul 1 şi nu am simţit niciodată un entuziasm atât de puternic din partea publicului ca în cazul lui Coco Gauff. Şi sunt 20 de ani de când vin la Wimbledon. O viitoare stea a tenisului, fără îndoială", a scris un jurnalist BBC.
Britanicii sunt recunoscuți drept fanatici adevărați atunci când vine vorba despre sport, iar starurile din tenis au și ele loc de cinste în istorie. De exemplu, numele fostului mare jucător Tim Henman a ajuns să fie purtat de o formațiune de relief, Henman Hill.
Wimbledon 2019 | Cine e Cori Gauff
Cori Gauff s-a născut în Georgia, dar s-a stabilit în sudul Floridei pentru a se dedica tenisului. Părinţii săi au fost ambii sportivi, tatăl baschetbalist, mama atletă.
La 13 ani, a devenit cea mai tânără jucătoare prezentă într-o finală de US Open rezervată junioarelor, iar apoi a câştigat Roland Garros la acelaşi nivel. Acum o lună a fost cea mai tânără jucătoare care se impune într-un meci din calificările turneului de grand slam parizian.
Cori Gauff a trecut de 3 tururi preliminare, iar în primul tur de pe tabloul principal a și reușit prima surpriză de proporții, când a eliminat-o pe Venus Williams, în doupă seturi, 6-4, 6-4.
Puștoaica nu s-a oprit aici și a spulberat-o și pe Rybarykova în turul secund. A urmat apoi meciul cu Polona Hercog, din turul 3, acolo unde Gauff a pierdut primul ei set de la acest turneu, însă în cele din urmă a trecut și de jucătoarea din Slovenia.
A dat apoi, în optimile de finală, peste Simona Halep, care însă s-a dovedit mult prea puternică pentru americanca de 15 ani.
Etichete: simona halep , simona halep wimbledon , optimi wimbledon , sferturi wimbledon , cori gauff , simona halep cori gauff , cori gauff wimbledon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...