Video Exclusiv Halep, asemănată de Seles cu Arantxa Sanchez! Cum ar arăta un meci Seles - Halep
03.07.2018, 15:01Wimbledon 2018 | Simona Halep este cea mai bună jucătoare a lumii, iar laudele la adresa ei continuă să apară. Monica Seles, fostul număr unu mondial, o aseamănă cu Arantxa Sanchez Vicario și oferă un răspuns amuzant, atunci când e întrebată cum ar arăta un meci între Halep de acum și Seles din anii `90.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Așa ceva se poate întâmpla doar într-un joc video. E greu să faci această comparație. Fiecare generație are punctele forte și cele slabe. Nu am jucat niciodată împotriva Simonei. E o mare diferență între a juca împotriva cuiva și de a o vedea la televizor.
Cred că jucătoarea cu care pot spune că se aseamănă este Arantxa, dar e greu de făcut o asemenea comparație”, a spus Seles, în exclusivitate pentru Digi Sport.
Ajunsă la 44 de ani, Monica Seles a ținut să menționeze și forța mentală de care a dat dovadă ”Simo” în finala de la Roland Garros. La Paris, Halep a fost condusă cu set și 2-0 de Sloane Shephens, dar nu a mai cedat decât 3 game-uri până la final.
”Este minunat cum a reușit să revină la Roland Garros. A fost aproape de atâtea ori și pierduse primul set. Asta a arătat cât de punternică este din punct de vedere mental”, a adăugat finalista din 1992 de la Wimbledon, care și-a trecut în cont 9 turnee de Grand Slam.
În primul tur la Wimbledon, Simona Halep joacă împotriva lui Kurumi Nara (Japonia, 26 de ani, locul 101 WTA), azi, începând cu ora 19:00. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată în trecut. Românca s-a impus cu un categoric 6-2, 6-2, în 2014, pe hard, la Indian Wells.
Turneul de Grand Slam de la Wimbledon se desfășoară în perioada 2-15 iulie. Meciurile Simonei Halep vor fi LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: simona halep , halep wimbledon , monica seles , wimbledon 2018 , arantxa sanchez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...