Visul Simonei, tot mai departe! După trei ratări succesive, Halep are şanse mici să devină locul 1 WTA în viitorul apropiat
21.08.2017, 11:20Simona Halep a ratat un nou prilej de a deveni prima în lume şi s-ar putea să nu se mai confrunte cu o aşa oportunitate foarte curând. Garbine Muguruza a urcat pe locul trei în clasamentul WTA şi e marea favorită să devină noul lider mondial după US Open.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pentru a treia oară în acest an Simona a fost la o victorie distanţă de a fi numărul unu mondial. Fără Serena Williams, retrasă pentru moment fiind însărcinată, un vid de putere părea să se fi creat în topul celor mai bune jucătoare din lume. Mulţi specialişti anticipau că Halep va umple acest gol, urmând a domina circuitul, însă românca şi-a confirmat clasa până la un punct, psihicul ei fiind fragil în momentele cheie.
”Probabil că a contat și ce s-a vorbit despre locul 1. E o chestie cu care mă confrunt în ultimul timp. Vorbind zilnic de acest lucru nu este ușor să uiți. Presiunea există, nu voi ascunde acest lucru. Poate momentele astea mă vor face mai puternică și atunci când voi reuși, voi putea să mă bucur din tot sufletul", a spus Halep, într-un interviu exclusiv acordat Digi Sport, după înfrângerea 1-6, 0-6 cu Muguruza.
Pentru campioana noastră urmează US Open, competiţie care se va desfăşura în perioada 28 august - 10 septembrie, unde are de apărat un sfert de finală. Halep a pierdut anul trecut în faţa Serenei Williams, în trei seturi, la Flushing Meadows. În consecinţă, are mari şanse să o depăşească pe Pliskova în clasament după turneul de la New York, cehoaica fiind finalistă la US Open în 2016 (învinsă de Kerber).
Însă acest lucru nu va fi cel mai probabil suficient pentru fotoliul de lider WTA. Muguruza pare în acest moment de neoprit, fiind cu o clasă peste orice contracandidată. Ea în 2016 a fost eliminată în turul secund la New York, astfel că trebuie să apere doar 70 de puncte. Cum specialiştii o văd marea favorită pentru turneul de la US Open, există toate premisele ca iberica să devină noul număr unu mondial.
De menţionat şi faptul că Svitolina, care a învins-o şi ea categoric pe Halep la Washington, are o şansă bună să urce sus în clasament, putând visa chiar la locul 1, în funcţie de ce fac celelate adversare. Ucraineanca a ieşit anul trecut în turul trei la Flushing Meadows şi are la rândul său foarte puţine puncte de apărat.
Cum arată de azi clasamentul WTA
1. Karolina Pliskova 6390 puncte
2. Simona Halep 6385
3. Garbine Muguruza 5860
4. Elina Svitolina 5650
5. Caroline Wozniacki 5350
Ce au făcut primele cinci clasate la US Open 2016
Karolina Pliskova - finală (1300 puncte de apărat)
Simona Halep - sfert de finală (430)
Garbine Muguruza - turul doi (70)
Elina Svitolina - turul trei (130)
Caroline Wozniacki - semifinale (780)
MaxBet a publicat deja cotele pentru US Open. Cum era de aşteptat, Muguruza e văzută principala favorită. Simona Halep e creditată cu a treia şansă la cucerirea trofeului.
Etichete: halep , halep us open , halep muguruza , halep locul 1 mondial
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...