VIDEO Obiectivele lui Halep în 2016: "O medalie la JO şi un titlu de Grand Slam"
27.12.2015, 17:43Simona Halep a terminat anul pe locul 2 WTA şi şi-a stabilit obiectivele pentru 2016. A doua jucătoare a lumii vrea un titlu de Grand Slam şi o medalie la Olimpiada de la Rio.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
În anul care se va încheia peste câteva zile, Halep şi-a trecut în cont primul titlu Premier Mandatory din cariera, la Indian Wells, iar la US Open a ajuns în semifinale, cea mai bună performanţă a carierei la Grand Slamul din Statele Unite.
Românca a terminat pe locul 2 WTA anul pe care îl începuse pe a treia poziţie a ierarhiei mondiale, iar în 2016 Simona vrea să facă pasul următor.
"Participarea la Olimpiadă e unul dintre cele mai importante obiective. Trebuie să fiu sănătoasă, ca să pot juca. Îmi doresc o medalie, dacă se poate, dar nu e uşor", a declarat Halep.
A doua jucătoare a lumii va juca şi în proba de dublu-mixt la Jocurile Olimpice, alături de Horia Tecău, liderul mondial la dublu. Sunt şanse mari ca cei doi să evolueze împreună şi înainte de competiţia de la Rio.
"Cred că un turneu împreună înseamnă un Grand Slam, pentru că nu e dublu-mixt în altă parte. Eu sunt de acord. Îmi place să joc mixt. Nu vreau să-l încurc, cum am făcut la US Open, pentru că nu e ok", a precizat Simona.
Constănţeanca de 24 de ani ar putea fi port-drapelul României la ceremonia de deschidere a JO: "Este visul meu să port steagul la Olimpiadă, dar o să vedem ce decizie se va lua".
Tot în 2016, Simona Halep speră să poată sărbători şi câştigarea primului titlu de Grand Slam din carieră. Românca are şi o preferinţă.
"Eu mi-aş dori Roland Garros. E Paris, am câştigat la juniori şi poate ar fi mai frumos. dar oricarea ar fi, nu contează. Contează să câştig un Grand Slam. M-am pregătit foarte bine şi chiar sunt pregătită să fac faţă la meciurile grele. Nu ştiu dacă se va realiza acest vis, dar am încredere şi muncesc pentru el", a spus Halep.
Etichete: video , jocurile olimpice , simona halep , grand slam , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul rus s-a distanţat luni faţă de fostul lider sirian înlăturat de la putere Bashar al-Assad...