VIDEO Novak Djokovic va avea un adversar surpriză în semifinalele turneului Masters Series de la Cincinnati
22.08.2015, 01:26UPDATE 9:39. Elveţianul Roger Federer a obţinut calificarea în semifinalele Turneului de tenis Masters 1000 de a Cincinnati, dispunând în numai 2 seturi şi o oră de joc, cu 6-3, 6-4, în sferturile de finală de spaniolul Fernando Lopez.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În semifinale, Federer se va confrunta cu cel mai în formă jucător al momentului, scoţianul Andy Murray, între cei doi existând un palmares direct echilibrat, de 13-11 în favoarea elveţianului.
În cealaltă semifinală vor juca principalul favorit, sârbul Novak Djokovic, şi ucraineanul Aleksandr Dolgopolov (nr. 66 mondial), venit din calificări.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Novak Djokovic continuă drumul spre cucerirea trofeului de la Cincinnati, singurul turneu Masters 1000 care îi lipseşte din palmares. Liderul mondial este în semifinale, după victoria fără prea mari emoţii în faţa lui Stanislas Wawrinka.
Djokovic s-a impus în două seturi. Pe primul l-a câştigat la 4, iar în al doilea a mai cedat un singur game. Pentru un loc în finală, sârbul va lupta cu Alexandr Dolgopolov, care a produs marea surpriză şi l-a eliminat pe al şaselea jucător al lumii, Tomas Berdych.
Ucraineanul a avut nevoie de doar o oră şi 16 minute de joc pentru a se impune. A câştigat primul set la 4, iar în al doilea, a cedat doar două game-uri.
Andy Murray merge și el în penultimul act al concursului din Ohio, la capătul unui meci în care a revenit după ce pierduse primul set, 4-6, în fața lui Rizhard Gasquet. Francezul a cedat următoarele două seturi, 1-6, 4-6, și Murray își așteaptă adversarul pentru un loc în finală după partida Roger Federer – Feliciano Lopez.
Etichete: novak djokovic , djokovic cincinnati , atp cincinnati , djokovic dolgopolov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...