VIDEO Novak Djokovic l-a eliminat pe Murray și e în semifinale la Miami
27.03.2014, 00:47Numărul doi mondial, Novak Djokovic, l-a învins pe campionul de anul trecut, Andy Murray, și s-a calificat în semifinalele Masters-ului de la Miami. A fost prima întâlnire directă dintre cei doi, după finala pierdută de sârb în iulie anul trecut la Wimbledon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Acum el și-a luat revanșa și s-a impus în două seturi, 7-5, 6-3, după o oră și 30 de minute de la start. Sârbul a reușit să câștige de trei ori pe serviciul adversarului și să-l cedeze doar o dată pe cel propriu, ducând scorul meciurilor directe la 12-8 în favoarea sa.
Înfrângerea îl va coborî pe Murray două poziții în ierarhia ATP de săptămâna viitoare, când va ocupa locul 8, față de a șasea poziție deținută în prezent.
Partida a avut un moment tensionat, când arbitrul a greșit în defavoarea lui Murray, la 6-5 pentru Djokovic, la primul punct din game-ul 12, pe serviciul scoțianului. A fost momentul care a decis primul set, deoarece scoțianul a comis după aceea trei greșeli neforțate și și-a cedat game-ul.
Andy a avut inițiativa în setul secund, a condus cu 3-2 și a avut break-ul în față, dar din acel moment Djokovic s-a dovedit mai puternic și nu a mai cedat niciun joc.
Etichete: novak djokovic , andy murray , tenis masters miami , semifinale miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...