VIDEO Niculescu a fost învinsă de Errani la Doha
13.02.2014, 18:51Ziua a patra a turneului de la Doha a avut un început bun pentru prima reprezentantă a României intrată în concurs. Monica Niculescu și-a adjudecat primul set din confruntarea cu Sara Errani - 6-2, însă apoi, din păcate, nu a fost capabilă să susțină același ritm până la finalul jocului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La jumătatea setului secund, Niculescu a avut break-ul în față și dădea impresia că va reuși surpriza, în condițiile în care se lupta cu cea de-a patra favorită la cucerirea titlului de la Doha.
Errani a returnat foarte bine, iar Monica nu a rezistat în interminabilele raliuri de pe fundul terenului, în care a fost angrenată de oponenta sa din Italia.
Niculescu și-a pierdut serviciul în cel de-al 12-lea game al actului secund, la scorul de 5-6 și, implicit, se intra într-un set decisiv.
Reprezentanta noastră a început bine ultimul act, a făcut break în game-ul inaugural, însă apoi nu a mai reușit să puncteze pe tabelă.
Din păcate, Errani s-a impus cu 2-6, 7-5, 6-1 și a făcut pasul decisiv în faza sferturilor de finală.
Monica poate fi răzbunată în duelul pentru semifinale, de Simona Halep, care o va înfrunta pe micuța jucătoare din Italia în următoarea fază a competiției, într-o partidă ce va fi transmisă vineri pe Digi Sport 2.
Pentru calificarea în optimi la Doha, Niculescu va primi 25 135 de dolari americani și 105 puncte în clasamentul WTA.
REZULTATELE MECIURILOR TRANSMISE JOI, PE DIGI SPORT 2
Na Li - Petra Cetkovska - 6-7, 6-2, 4-6
Petra Kvitova - Lucie Safarova 7-6, 5-7, 6-2
Agnieszka Radwanska - Mirjana Lucic - Baroni 6-4, 1-1 ab. Lucic
Simona Halep - Annika Beck 6-4, 6-1 (DETALII AICI)
Etichete: monica niculescu , turneu tenis doha , niculescu errani , simona halep doha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...