VIDEO Jack Sock şi Vasek Pospisil au triumfat la Wimbledon, în dauna gemenilor Bryan
05.07.2014, 23:56Surpriză în finala de dublu de la Wimbledon, la băieţi! Aflaţi în premieră în ultimul act, tinerii Jack Sock şi Vasek Pospisil au reuşit să câştige trofeul după un meci maraton cu principalii favoriţi, gemenii Mike şi Bob Bryan. A fost 7-6(5), 6-7(3), 6-4, 3-6, 7-5, după trei ore de joc.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Condusă cu 2-0, perechea americano-canadiană a revenit şi şi-a adjudecat primul act la tie-break. Triplii campioni la Wimbledon au restabilit egalitatea după ce s-au impus tot la tie-break.
Cele două perechi şi-au împărţit victoriile şi în următoarele seturi, iar campionii au fost stabiliţi în decisiv. Mike şi Bob Bryan au salvat patru mingi de meci, dar au cedat până la urmă cu 5-7. Pentru Pospisil (24 de ani), trofeul de la Wimbledon este primul din carieră. Sock (21 de ani) mai deţine un trofeu de Grand Slam, la US Open, în 2011, cu Melanie Oudin, la dublu mixt.
Sock și Pospisil au devenit astfel prima echipă care câștigă un Grand Slam la prima lor participare împreună (cei doi n-au mai jucat până acum în această formulă), de la Lleyton Hewitt și Max Mirnyi, care s-au impus la US Open în 2000. Cu servicii foarte puternice și constante, americanul și canadianul au încheiat astfel o săptămână de vis.
Duo-ul format din Sock și Pospisil a jucat excelent în finală, unde frații Bryan s-au impus anul trecut. Învingătorii au avut nevoie de a cincea minge de meci pentru a încheia partida cu un retur de excepție al lui Sock, la serviciul expediat de Bob Bryan.
Frații Bryan au încheiat partida cu 15 ași și 11 duble greșeli, în vreme ce campionii au expediat 27 de ași și au greșit la serviciu de cinci ori. Cu procentaje apropiate la puncte, Sock și Pospisil au beneficiat de 10 șanse de break, din care au profitat de trei, în vreme ce frații Bryan nu au ajuns decât de două ori în situația de a câștiga pe serviciul advers, reușind două break-uri. 39-27 a fost raportul loviturilor direct câștigătoare la final, în favoarea lui Sock și Pospisil.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: vasek pospisil , jack sock , bob bryan mike bryan , wimbledon 2014 , sock pospisil
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...