VIDEO Garbine Muguruza s-a calificat în prima finală de Grand Slam a carierei!
09.07.2015, 17:50Garbine Muguruza s-a calificat pentru prima oară în carieră într-o finală de Grand Slam: iberica de 21 de ani a învins-o în penultimul act de la Wimbledon pe finalista din 2012, Agnieszka Radwanska.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Muguruza, sportiva născută la Caracas, în Venezuela, s-a impus în 3 seturi, 6-2, 3-6, 6-3, după o oră şi 55 de minute.
Muguruza a dominat clar meciul pentru un set şi jumătatea celui de-al doilea, câştigând mai mult de jumătate din punctele disputate pe serviciul polonezei şi ajungând la 6-2, 3-1.
Radwanska a avut nevoie de 55 de minute pentru a avea prima şansă de break, dar a urmat un moment bun al ei: 6 game-uri câştigate consecutiv şi un break în faţă în actul decisiv. Muguruza a revenit şi s-a impus, fiind prima reprezentantă a Spaniei care ajunge în ultimul act de la Arantxa Sanchez-Vicario (1996).
"Nu am cuvinte să exprim ce simt. Am muncit toată viaţa mea să ajung în acest moment. Cred că am jucat bine şi am fost calmă, reuşind să mă concentrez. Ştiam că va fi greu. Am avut emoţii în setul secund. Ea are multă experienţă şi a trebui să lupt", a declarat Garbine, conform BBC.
În ultimul act, Muguruza va evolua împotriva Serenei Williams, care a învins-o în cealaltă semifinală pe Maria Sharapova, cu 6-2, 6-4.
Turneul de la Wimbledon este transmis ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE de canalele Digi Sport, în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Etichete: garbine muguruza , muguruza wimbledon , muguruza finala , muguruza radwanska
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...