VIDEO Federer l-a învins clar pe Djokovic şi s-a calificat în semifinale la Londra
18.11.2015, 00:47Roger Federer s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor, după ce l-a învins în două seturi, scor 7-5, 6-2, pe favoritul numărul 1, Novak Djokovic. Elveţianul are două victorii în grupa Stan Smith.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Duelul titanilor din grupa Stan Smith a Turneului Campionilor, Novak Djokovic - Roger Federer, a fost câştigat de elveţian.
În primul act, fiecare dintre cei doi şi-a câştigat serviciul timp de 11 game-uri, înainte ca Federer să reuşească break-ul la 6-5 şi să închidă setul.
În setul secund, numărul 3 mondial a condus cu 2-0, dar şi-a pierdut serviciul şi apoi a fost egalat. Au fost, însă, singurele game-uri pe care Nole şi le-a mai adjudecat până la final.
Federer s-a impus cu 6-2 şi este deja calificat în semifinale la Londra, după cele două victorii din grupă, în timp ce Djokovic rămâne cu succesul din meciul inaugural, în faţa lui Kei Nishikori.
Japonezul păstrează şi el şanse de calificare, după ce l-a învins pe Thomas Berdych cu 7-5, 3-6, 6-3, în 2 ore şi 23 de minute.
Nishikori are joi o misiune extrem de dificilă. Îl va întâlni pe Roger Federer, câştigător de şase ori la Turneul Campionilor.
Etichete: video , novak djokovic , roger federer , turneul campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Diana Șoșoacă și Makaveli, influencerul care i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu...