VIDEO Federer a trecut ușor în turul doi la Wimbledon, unde vrea al optulea trofeu. Nadal a cedat un set
24.06.2014, 18:13UPDATE: Rafael Nadal s-a calificat în turul secund la Wimbledon, după ce a trecut de slovacul Martin Klizan, în patru seturi. Nadal nu a mai ajuns în finala competiției londoneze din 2011, iar în ultimii doi an a fost eliminat extrem de rapid din competiție.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
El a încheiat seria neagră din meciurile disputate pe iarbă, după ce a fost eliminat în manşa inaugurală la ultima ediţie.
Spaniolul a avut emoţii şi împotriva lui Martin Klizan. Campionul de la Roland Garros a pierdut primul act, cu 4-6, dar nu i-a mai dat şi alte şanse slovacului. A câştigat următoarele trei seturi cu acelaşi scor, 6-3.
A fost victoria 700 din carieră pentru Rafa Nadal, care în faza următoare a competiţiei îl va întâlni pe câștigătorul de la București din 2013 și finalistul din acest an, Lukas Rosol.
În fapt, cehul a fost cel care l-a învins pe actualul lider mondial în turul II aici la Wimbledon, în 2012. La acea vreme a fost catalogată drept una dintre cele mai mari surprize din istoria turneului.
Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie nr. 4, a început turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, printr-o victorie expeditivă, 6-1, 6-1, 6-3, în faţa italianului Paolo Lorenzi, obţinând marţi calificarea în turul 2.
Doar o oră și 33 de minute a avut nevoie elvețianul pentru a obține succesul, timp în care nu și-a cedat niciodată serviciul, dar a fructificat doar șase dintre cele 23 de mingi de break avute la dispoziție.
Federer, care speră să devină primul jucător din istorie ce câştigă turneul londonez de opt ori, va juca în turul secund cu învingătorul din meciul care îi va opune pe francezul Julien Benneteau şi luxemburghezul Gilles Muller.
În trei seturi s-a impus şi un alt elveţian, Stanislas Wawrinka. Favoritul numărul 5 i-a stricat lui Joao Sousa meciul de debut pe tabloul principal de la Wimbledon. 6-3, 6-4, 6-3 şi Wawrinka îl va întâlni în turul secund pe Yen-Hsun Lu.
Şi japonezul Kei Nishikori a ajuns în faza următoare. A obţinut a 30-a victorie a sezonului împotriva francezului Kenny de Schepper. Cu doar 9 greşeli neforţate, Nishikori şi-a învins adversarul cu 6-4, 7-6, 7-5.
Jo-Wilfried Tsonga şi Jurgen Melzer au fost protagoniştii uneia dintre cele mai încinse dispute. Francezul, favorit numărul 14, a reuşit să îşi treacă în cont victoria, după mai bine de trei ore. 6-1, 3-6, 3-6, 6-2, 6-4 pentru Tsonga, care va da în următorul tur peste americanul Sam Querrey.
Etichete: roger federer , tenis wimbledon , wimbledon 2014 digisport , federer wimbledon 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...