VIDEO Federer a câștigat a cincea oară la Cincinnati! 6-0, 7-6 în finala cu Djokovic
18.08.2012, 23:57UPDATE 21:05 Roger Federer și-a confirmat prima poziție în clasamentul ATP și s-a impus în finala de la Cincinnati într-o manieră categorică, în fața celui de-al doilea jucător al lumii, Novak Djokovic. Elvețianul l-a demolat pe adversarul său în primul set în Ohio, câștigând 6-0, în doar 20 de minute după primul serviciu. Setul al doilea a fost mult mai echilibrat și disputat până la ultima minge. Djokovic și-a păstrat serviciul și s-a ajuns în tie-break, unde Federer s-a impus cu 9-7, după o oră de la startul setului.
![federer cincinnati](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTIl/MkYxMiUyRjA1JTJGOTg3MV85ODcxX2Zl/ZGVyZXJfY2luY2lubmF0aS5qcGcmdz0x/MDYwJmg9NjM2Jmhhc2g9MGNmYTA5YTA0Y2RkZjNjYTBlYTlkZTAzNWQwODUyMGQ=.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Este al cincelea succes al elvețianului în Mastersul american, din tot atâtea finale jucate, record al concursului, în vreme ce Djokovic pierde aici a patra finală și face ca distanța din ierarhia ATP dintre el și Federer să se mărească în favoarea elvețianului. Roger Federer a obţinut a 16-a victorie în faţa lui Djokovic, de la care a preluat, la 9 iulie, fotoliul de lider ATP, în 28 de meciuri directe.
Numărul 1 mondial, Roger Federer, și numărul 2, Novak Djokovic, vor juca finala Mastersului de la Cincinnati, cei doi întâlnindu-se astfel a patra oară în acest an și a 27-a oară în carierele lor. În 2012 avantajul statistic este de partea sârbului, care l-a învins pe Federer de trei ori, pierzând o singură dată, la Wimbledon, în semifinale.
La Cincinnati, cel mai vechi turneu din Statele Unite, Djokovic l-a învins în semifinale pe argentinianul Juan Martin del Potro, 6-3, 6-2, și astfel va încerca pentru a patra oară să câștige titlul în Ohio. A mai jucat de trei ori finala aici, în 2008, 2009 și anult recut, pierzând de două ori în fața lui Andy Murray și odată la Federer, în 2009.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Federer l-a învins în semifinale pe conaționalul său Stanislas Wawrinka, 7-6, 6-3, și va juca a cincea finală la Cincinnati, unde a câștigat în precedentele patru apariții în ultimul act (2005, 2007, 2009, 2010).
Finala dintre Djokovic și Federer va începe la ora 19:30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport 2. Indiferent de rezultat, ierarhia mondială nu se va schimba la începutul săptămânii viitoare, când va fi anunțatp ierarhia ATP.
Etichete: tenis , djokovic , federer , cincinnati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...