VIDEO Cîrstea, către Ioniţă: "Frate, strigă la mine! Ştii că mă crispez când conduc"
17.02.2014, 22:55Sorana Cîrstea a reușit să se califice în turul secund de la Dubai, după ce a învins-o pe Roberta Vinci, în două seturi, 6-4, 6-3 (DETALII AICI).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cu toate că la final a obțiut victoria, jucătoarea din țara noastră a trecut prin momente dificile. La scorul de 6-4, 4-3, ocupanta locului 27 WTA a avut nevoie de ajutorul antrenorului pentru a trece peste momentele în care adversara sa a forţat revenirea în joc.
Victor Ioniţă a intervenit la timp, a calmat-o pe Sorana, iar efectul a fost vizibil pe tabela de marcaj.
Mai jos redăm dialogul dintre cei doi:
Victor Ioniță: "Respiră, ne întoarcem la plan, atacăm serviciul doi al ei. Stăm puțin pe reverul ei slice, dai de două trei-ori. Ai răbdare, nu îți face nimic"
Sorana Cîrstea: "Știi că mă crispez, strigă, frate, la mine să fiu de două ori mai agresivă în momentele astea. Știi că mă crispez când încep să conduc"
Victor Ioniță: "Trebuie să respiri. Fii atentă la ce ai de jucat. Lasă că te-ai crispat, dacă te crispezi nu o să câștigi niciun punct, asta se întâmplă. Trebuie să revii la jocul pe care l-ai făcut până acuma: să îți lovești mingile, să alergi spre fileu, ăsta e jocul pe care trebuie să îl faci.
Nu s-a întâmplat nimic, conduci, ești în față, i-ai făcut 100 de break-uri până acuma, îi mai faci încă unul și nicio problemă. Înapoi pe plan, asta trebuie să faci și să te miști"
A doua româncă în ierarhia mondială, după Simona Halep, Sorana și-a revenit imediat și a câștigat următoarele două jocuri, cu ajutorul cărora a închis partida după puțin peste o oră de la prima minge. La finalul partidei, Cîrstea a comentat amuzată tot incidentul.
"Toată lumea știe că sunt destul de emotivă pe teren și nu știu poate, uneori, este destul de distractiv pentru spectatori", a spus jucătoarea de 23 de ani.
Etichete: sorana cirstea , cirstea vinci , cirstea crispata antrenor , turneu tenis dubai live
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...