VIDEO Campioana Adriana Zamfir: “Băieţii noştri vor fi cei mai buni din Europa“
12.01.2013, 19:21Vacanţa s-a terminat şi-n tenisul de masă. Au început deja competiţiile, chiar dacă primul concurs din 2013 a fost unul neoficial. Organizator a fost Adriana Zamfir, multiplă campioană europeană la tenis de masă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
“Competiţiile organizate în Bucureşti au fost aproape inexistente în ultimii ani. Sperăm ca şi la anul să mai organizăm astfel de competiţii cu ajutorul sponsorului nostru“, a spus Zamfir.
“Este primul concurs al anului, şi de aceea este foarte important pentru noi. Pentru 2013, eu mi-am propus să devin campion naţional la seniori, după ce anul trecut am ratat titlul în ultimul act al competiţiei“, a spus Ionuţ Seni, vicecampion naţional.
Zamfir, care a organizat turneul atât pentru seniori, cât şi pentru juniori, este optimistă în privinţa viitorului tenisului de masă masculin.
“Avem o generaţie de excepţie, atât la băieţi, cât şi la fete. Spre exemplu, peste câţiva ani, această generaţie 2000 a băieţilor va domina Europa“, a conchis multipla campioană, care are şi alte motive de satsfacţie.
“Am văzut-o pe mama că-i place ce face şi am vrut să încerc şi eu. Mi-a plăcut, aşa că vreau să o depăşesc, să fiu mult deasupra ei, adică campion mondial“, a spus şi Mihai Zamfir.
Etichete: tenis de masa , adriana zamfir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...