VIDEO Am aflat adversarele româncelor din primul tur de la Wimbledon. Posibil duel Halep - Niculescu în turul 2
26.06.2015, 11:56UPDATE 13:13. Simona Halep, numărul trei mondial şi a treia favorită, va juca împotriva slovacei Jana Cepelova, în runda inaugurală a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri la All England Club.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CLICK AICI PENTRU TABLOUL COMPLET AL TURNEULUI FEMININ
Halep, semifinalistă la ediţia de anul trecut a turneului, a învins-o pe Cepelova (22 ani), care ocupă locul 106 în clasamentul mondial, în singurul lor meci direct, anul trecut, în turul al doilea tur la US Open, cu 6-2, 6-1.
Irina Begu, cap de serie numărul 29 la Wimbledon, va juca în primul tur contra rusoaicei Daria Gavrilova. Begu (30 WTA) s-a impus în singura confruntare cu Gavrilova (21 ani, 41 WTA), în 2013, la Nanjing, cu 2-6, 6-4, 6-2 în primul tur.
Monica Niculescu (27 ani, 46 WTA) va debuta contra portoricanei Monica Puig (91 WTA), pe care a învins-o anul trecut, în sferturi la Guangzhou, cu 6-2, 6-2. Dacă Niculescu şi Halep trec de adversarele lor se vor înfrunta în turul al doilea.
Alexandra Dulgheru (26 ani, 59 WTA) va avea un meci dificil cu Kristina Mladenovic (Franţa), jucătoare de 22 de ani aflată pe locul 37 în lume. Mladenovic a învins-o săptămâna trecută pe Halep la Birmingham, în sferturi. Dulgheru a învins-o pe Mladenovic cu 6-0, 6-0, în 2009, în sferturile unui turneu la Bari (Italia), iar franţuzoaica şi-a luat revanşa anul acesta, în calificări la Sydney, cu 6-3, 6-2.
Andreea Mitu (70 WTA) şi belarusa Olga Govortsova (122 WTA) vor fi adversare în premieră în primul tur. Edina Gallovits Hall, care acum reprezintă SUA, va juca în runda inaugurală cu poloneza Urszula Radwanska.
Deţinătoarea titlului la Wimbledon, cehoaica Petra Kvitova, numărul doi mondial, va evolua în primul meci contra olandezei Kiki Bertens. Liderul mondial Serena Williams (SUA) va debuta în faţa rusoaicei Margarita Gasparian, în timp ce sora sa Venus, la a 18-a participare la Wimbledon, va juca în primul tur cu o compatrioată, Madison Brengle.
Rusoaica Maria Sharapova, campioană la Wimbledon în 2004, va începe competiţia în faţa britanicei Johanna Konta, sfert-finalistă săptămâna aceasta la Eastbourne.
Vineri, de la ora 12:00 (ora României), se va trage la sorți tabloul de concurs pentru cel mai prestigios dintre cele patru turnee de Grand Slam - Wimbledon.
Fără reprezentant pe tabloul principal masculin, România are cinci tricolore direct pe foaia de concurs cu 128 de poziţii: Simona Halep şi Irina Begu se află printre cei 32 de capi de serie, iar Monica Niculescu (locul 46 WTA), Alexandra Dulgheru (locul 59 WTA) şi Andreea Mitu (locul 70 WTA) completează contingentul româncelor.
Pentru Simona Halep, Wimbledon 2015 poate fi turneul revenirii, după un sezon de zgură sub așteptările sale și ale fanilor. Irina Begu, a 30-a jucătoare din circuitul WTA, este cap de serie 29, datorită forfait-ului chinezoaicei Shuai Peng, locul 26 WTA, absentă de la Londra din cauza unei accidentări.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Lista jucătoarelor ajunse pe tabloul principal, din calificări: Laura Siegemund (Germania, 127 WTA), Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 136 WTA), Yi-Fan Xu (China, 173 WTA), Tamira Paszek (Austria, 242 WTA), Margarita Gasparyan (Rusia, 113 WTA), Richel Hogenkamp (Olanda, 123 WTA), Olga Govortsova (Belarus, 122 WTA), Ying-Ying Duan (China, 117 WTA), Sachia Vickery (USA, 112 WTA), Petra Cetkovska (Cehia, 161 WTA), Bethanie Mattek-Sands (USA, 157 WTA), Su-Wei Hsieh (Taipei, 130 WTA).
Site-ul WTA amintește că Simona Halep a câștigat 14 dintre ultimele 18 meciuri jucate pe iarbă, din 2013 încoace. Ea a ajuns până în semifinale la Wimbledon anul trecut, fiind eliminată de Eugenie Bouchard, scor 6-7, 2-6. În sferturi, Halep a trecut de Sabine Lisicki.
Turneul de la Wimbledon se dispută în perioada 29 iunie - 12 iulie, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE pe Digi Sport și pe digisport.ro, respectiv m.digisport.ro.
Revenim cu detalii.
Etichete: wimbledon , simona halep , halep , irina begu , halep wimbledon , wimbledon 2015
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...