Turneul Campioanelor 2019 oferă cel mai mare premiu din istoria tenisului! Tragerea la sorţi a grupelor e astăzi
25.10.2019, 10:29Turneul Campioanelor 2019 va începe pe 27 octombrie, duminică, şi se va încheia pe 3 noiembrie, iar meciurile vor fi transmise în direct la Digi Sport şi pe siteul digisport.ro pentru abonaţii RCS-RDS. Mutată pentru următorii 10 ani de la Singapore la Shenzhen, la competiţia din China se va oferi cel mai mare premiu din istoria tenisului jucătoarei care va câştiga toate cele 5 meciuri pe care le va disputa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
- Tragerea la sorţi a celor două grupe de la Shenzhen este astăzi, în jurul orei 13:30
Campioana de la Shenzen va câştiga un premiu între 4,12 milioane de dolari şi 4,725 milioane de dolari, în funcţie de numărul de victorii din grupe, adică 1, 2 sau 3.
La Turneul Campioanelor 2019 sunt cele mai importante premii
Este cel mai mare premiu oferit la vreun turneu. Mai mare decât cel de la US Open 2019, aflat pe primul loc până acum, 3,85 milioane de dolari. În SUA au câştigat Bianca Andreescu, respectiv Rafael Nadal.
- Sistemul cu două grupe la Turneul Campioanelor a fost introdus în 2003
Premiile sunt duble faţă de ce au primit jucătoarele în 2018, la Singapore, acolo unde Simona Halep nu a putut participa deşi se calificase, din cauza problemelor de la spate. Elina Svitolina, sportiva care a obţinut trofeul neînvinsă, a câştigat 2,36 milioane de dolari, iar acum un parcurs asemănător i-ar aduce 2,365 milioane de dolari în plus!
- 14 milioane de dolari sunt premiile totale la Shenzhen
- 305.000 dolari este recompensa pentru o victorie în grupă
- 4,12 milioane de dolari câştigă campioana dacă ajunge în finală şi o câştigă, dar are doar o victorie în grupă
- 4,42 milioane de dolari cu două victorii în grupă
- 4,725 câştigă campioana dacă va termina neînvinsă
- în 2019, finalista va primi 2,4 milioane de dolari
- 2,36 milioane de dolari a câştigat Elina Svitolina în 2018, într-un turneu terminat neînvinsă. Finalista, Sloane Stephans, a luat 1,2 milioane de dolari.
- 8 jucătoare au ieşit campioane fără nicio înfrângere de-a lungul timpului
Simona Halep se află între cele 8 participante la Turneul Campioanelor
Cele 8 jucătoare calificate la Turneul Campioanelor vor fi împărţite în două grupe şi se va juca după sistemul fiecare cu fiecare. Se vor califica mai departe câte două jucătoare care vor disputa semifinalele, iar câştigătoarele vor evolua în finală.
- Ashleigh Barty 6.476 puncte
- Karolina Pliskova 5.315
- Naomi Osaka 5.246
- Bianca Andreescu 5.041
- Simona Halep 4.962
- Petra Kvitova 4.401
- Belinda Bencic 4.120
- Elina Svitolina 3.995
Etichete: simona halep , turneul campioanelor , premii turneul campioanelor , jucatoare calificate la turneul campioanelor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...