Traseu dificil pentru Halep la Toronto. Posibilă finală cu Serena Williams. Primul turneu după Wimbledon
08.08.2015, 16:27Simona Halep revine în circuitul feminin după o pauză de 5 săptămâni. Ocupanta numărului 3 mondial participă pentru prima oară după 3 ani la Rogers Cup, competiţie ce se va desfăşura la Toronto în perioada 10-16 august.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona e cap de serie 2, după retragerea Mariei Sharapova, şi poate disputa o posibilă finală contra Serenei Williams, fiind plasată pe partea inferioară a tabloului.
Până la ultimul act, Halep are un traseu foarte dificil: nu va juca în primul tur, dar în runda a doua va da piept cu învingătoarea dintre Caroline Garcia (36 WTA) şi Jelena Jankovic (23 WTA).
Problemele încep în turul 3, atunci când sportiva din Constanţa poate da peste Angelique Kerber (14 WTA). În sferturi, Halep o poate întâlni pe campioana de anul trecut, Agnieszka Radwanska, iar pentru un loc în ultimul act se poate lupta cu Petra Kvitova (4 WTA), Garbine Muguruza (9 WTA) sau Victoria Azarenka.
Irina Begu nu a avut nici ea noroc: după de va juca în primul tur cu o sportivă venită din calificări, ea se va duela cu Ana Ivanovic (6 WTA).
Halep va reveni astfel pe hard, suprafaţa pe care a cunoscut cele mai notabile performanţe din 2015: s-a impus la Indian Wells, Dubai şi Shenzen, a ajuns în semifinale la Miami şi în sferturi la Australian Open.
Turneul de la Toronto se va desfăşura în perioada 10-16 august şi toate meciurile Simonei Halep vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro.
Etichete: simona halep , halep toronto , halep rogers cup , adversare halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...