Toate biletele pentru meciul România-Slovenia, din Cupa Davis, s-au epuizat în doar trei zile
02.03.2016, 17:16Toate biletele pentru cele trei zile ale meciului România - Slovenia, din cadrul primului tur al Grupei I din zona euro-africană a Cupei Davis, care va avea loc în perioada 4-6 martie, în Sala Sporturilor "Victoria" din Arad, s-au epuizat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Potrivit organizatorilor, primele bilete care s-au epuizat, în doar trei zile de la punerea lor în vânzare (17 februarie), au fost cele pentru meciul de dublu, de sâmbătă, în care vor evolua Horia Tecău şi Florin Mergea. Apoi s-au terminat biletele pentru prima zi a întâlnirii, cea de vineri, pentru ca marţi seară să se epuizeze şi biletele pentru disputele de duminică.
De menţionat că organizatorii au scos la vânzare câte 490 de bilete pentru fiecare zi, la preţul de 50 lei/reuniune, alte circa 500 de bilete fiind rezervate unor invitaţi din întreaga ţară.
Întâlnirea România - Slovenia se va disputa după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu, în care România va fi reprezentată de Adrian Ungur şi Marius Copil, se vor disputa vineri 4 martie, începând cu ora 14:00.
Meciul de dublu, în care vor evolua Horia Tecău şi Florin Mergea, doi dintre cei mai valoroşi jucători de dublu ai tenisului mondial, va avea loc sâmbătă 5 martie, de la ora 15:00, pentru ca ultimele două partide să se dispute duminică 6 martie, de la ora 14:00.
Tragerea la sorţi a jocurilor va avea loc joi, de la ora 12:30, în Sala "Regele Ferdinand" din incinta Palatului administrativ al municipiului Arad, acolo unde a fost amenajată o expoziţie de insignofilie şi numismatică cu tematică sportivă, exponatele aparţinând lui Puiu Valea, cunoscut colecţionar arădean.
Meciul de Cupa Davis dintre România şi Slovenia se va disputa între 4 și 6 martie și va fi transmis ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE de Digi Sport.
AGERPRES
Etichete: romania , adrian ungur , horia tecau , cupa davis , slovenia , florin mergea , marius copil
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...