Titlul de la Wimbledon, deja adjudecat de una din surorile Williams? Ce spune statistica
05.07.2016, 19:30Vești bune pentru surorile Venus și Serena Williams, care s-au calificat la braț în semifinalele turneului de la Wimbledon. Statisticile sunt în favoarea celor două jucătoare din SUA: în cele 5 precedente ediții în care ambele au fost prezente în penultimul act, una dintre ele a câștigat trofeul.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Serena Williams (34 de ani), liderul mondial şi deţinătoarea titlului în cel de-al treilea Grand Slam al anului, s-a calificat cu uşurinţă în semifinalele turneului de la Wimbledon, grație victoriei în două seturi, 6-4, 6-4, obținute în fața Anastasiei Pavlyuchenkova (Rusia, locul 23 WTA).
În semifinale, Serena va juca împotriva unei alte jucătoare din Rusia: Elena Vesnina (locul 50 WTA), care a eliminat-o în două seturi, 6-2, 6-2, într-o oră şi 16 minute, pe jucătoarea din Dominika Cibulkova (Slovacia, locul 18 WTA şi cap de serie nr. 19).
La 36 de ani, Venus Williams (locul 8 WTA) s-a calificat în semifinale după victoria în două seturi, 7-6 (7/5), 6-2 cu Yaroslava Shvedova (Kazahstan, locul 96 WTA). Cu un serviciu solid (74% primul serviciu), jucătoarea din SUA s-a impus într-o oră şi 45 de minute.
Afectată de o maladie genetică autoimună (sindromul Sjoegren), din cauza căreia obosea foarte mult, cea mai mare dintre surorile Williams nu a mai ajuns în acest stadiu al unei competiţii de Grand Slam de la US Open-ul din 2010.
La turneul londonez, Venus - laureată a 7 titluri majore, dintre care 5 la Wimbledon (2000, 2001, 2005, 2007, 2008) - nu a mai ajuns în "careul de ași" de la finala pierdută în faţa surorii sale în 2010. Pe Serena ar putea să o întâlnească din nou în finală anul acesta, dacă ambele trec de adversarele din penultimul act.
De doi ani însă, Venus a continuat să urce în clasament, ajungând pe locul 8. Ea a atins sferturile de finală la Openul Australiei şi la US Open în 2015, anul revenirii în Top 10.
În semifinale, americanca o va întâlni pe Angelique Kerber (locul 4 WTA), învingătoare în două seturi, 7-5, 7-6 (2), în faţa Simonei Halep (locul 5 mondial).
Turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 27 iunie - 10 iulie, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport.
În 2017, vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.
Etichete: surorile williams , williams wimbledon , venus serena , video serena williams , video venus williams , video surorile williams , wimbledon williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...