Ţig vrea înapoi în echipa de Fed Cup, dar nu uită ce a păţit în 2017. De ce Halep&Co nu ar mai dori-o în echipă
20.07.2019, 09:10Patricia Ţig, venită din calificări, s-a calificat, vineri seara, în semifinalele turneului BRD Bucharest Open, după ce a învins-o cu scorul de 6-3, 3-6, 6-3 pe cehoaica Kristyna Pliskova, favorita numărul 8, în sferturile de finală. Românca a declarat că şi-ar dori să revină în echipa de Fed Cup a ţării noastre, dar a recunoscut că acest subiect e unul foarte sensibil.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În vârstă de 24 de ani, Ţig a rămas singura jucătoare din România în proba de simplu a turneului bucureştean, după ce tot vineri, Irina Begu a fost eliminată în sferturi de Laura Siegemund (Germania). La conferinţa de presă de după meci, Ţig a fost întrebată despre posibilitatea de a evolua din nou, în viitor, în echipa de Fed Cup.
"Aţi atins un punct sensibil. Nu ştiu, depinde. Eu mi-am dorit mereu, dar, din nou, aţi atins un punct sensibil. Nu are rost să intrăm în discuţii. Nu îşi are rostul aici discuţia aceasta. Cred că ştie toată lumea ce s-a întâmplat, din nou, nu vreau să comentez pe tema aceasta", a spus Ţig la conferinţa de presă de după victoria cu Kristyna Pliskova.
Ce s-a întâmplat în 2017 între Ţig şi celelalte fete din echipa de Fed Cup
Disensiunile dintre Ţig şi celelalte componente ale lotului României de Fed sunt vechi de peste doi ani, de când ţara noastră lupta pentru menţinerea în Grupa Mondială II.
Nemulţumirea colegelor ar fi fost provocată de faptul că, la disputa cu Belgia, din luna februarie 2017, Patricia ar fi refuzat să joace în meciul de dublu, acuzând o accidentare.
Cu toate acestea, deşi a fost accidentată la Fed Cup, "Pati" a jucat o săptămâna mai târziu două meciuri în calificarile turneului de la Dubai. În consecinţă, celelalte jucătoare i-au transmis lui Ilie Năstase, pe atunci câpitan nejucător, că nu vor ca Ţig să mai facă parte din echipă, nefiind 100% pentru formaţia de Fed Cup.
Acum, la Bucureşti, Ţig e într-o formă deosebită. Ea şi-a continuat parcursul foarte bun de până acum şi după ce a eliminat-o pe principala favorită, Anastasija Sevastova, a trecut într-o oră şi 49 de minute şi de Kristyna Pliskova.
Prin calificarea în semifinale, Patricia Ţig şi-a asigurat 11.300 de dolari şi 128 puncte WTA. Jucătoarea română va evolua în semifinale în faţa germanei Laura Siegemund, sâmbătă, de la ora 15:00, pe Digi Sport 2.
Etichete: patricia tig , tig fed cup , tig brd bucharest open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...