Substanța cu care Simona Halep a fost depistată pozitiv a fost caz de studiu clinic. Ce spune medicul care l-a realizat
articol scris de Digi Sport22.10.2022, 18:27
Simona Halep (31 de ani, 9 WTA) a fost testată pozitiv la Roxadustat și suspendată provizoriu din tenis. Fostul lider mondial are însă ocazia să-și dovedească nevinovăția, mai ales că ea susține că nu a luat conștient o asemenea substanță.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Ce spune medicul care a studiat clinic substanța cu care Simona Halep a fost depistată pozitiv
Au apărut o mulțime de reacții, iar una dintre ele este chiar a unui medic care a făcut studii clinice pe această substanță.
Doctorul Raluca Bobeică, medic primar nefrolog la Institutul Clinic Fundeni, a participat ca investigator principal la aceste studii clinice.
"În România, în momentul de faţă, nu este pus preparatul pe piaţă, este aprobat de FDA în Europa şi în SUA. În România, în urmă cu aproximativ 3 ani, eu am fost implicată ca investigator principal în două dintre studiile clinice privind acest preparat, l-am folosit pe pacienţi, preparatul folosit versus placebo.
A fost bine tolerat în general, Roxadustatul are ca indicaţie tratamentul anemiei la pacienţii cu boală renală cronică, deci cu insuficienţă renală.
Aceşti pacienţi au anemie, iar anemia, în România, în prezent este tratată cu nişte preparate injectabile derivate de eritropoietină, iar roxadustatul îşi propune să înlocuiască eritropoietina injectabilă cu tablete.
Reacţiile adverse pe care eu le-am întâlnit la pacienţi au fost hipertensiunea arterială, fie agravarea hipertensiunii la cei care erau deja hipertensivi sau apariţia hipertensiunii la cei care nu erau hipertensivi, cu o frecvenţă destul de mare, posibil asociată cu medicamentul, precum şi creşterea vâscozităţii sângelui, care s-a exprimat prin tromboze", a spus medicul Raluca Bobeică, potrivit News.ro.
După ce și analiza probei B a relevat faptul că în corpul ei exista substanța interzisă, Simona Halep a anunțat că va face tot ce îi stă în putere pentru a-și demonstra nevinovăția și că nu a luat medicamentul care conține Roxadustat conștientă că încalcă regulamentele.
Dacă nu va reuși să-și dovedească nevinovăția, Simona Halep riscă o suspendare foarte mare, de patru ani, care ar însemna, foarte probabil, finalul carierei.
Substanța cu care Simona Halep a fost găsită dopată "ar avea mai multe dezavantaje decât avantaje"
Ea suține că medicamentul mai degrabă dăunează decât ajută, cel puțin în cazul sportivilor și spune că mdicamentul urmează să fie aprobat și în România. Doctorul a comentat și situația Simonei Halep.
"La noi, medicamentele ajung cu un pic de întârziere, nu se pune problema să nu fie aprobat. Eu nu pornesc de la premisa că Simona a folosit cu bună intenţie acel preparat, nu agreez speculaţiile.
Înainte de toate, părerea mea personală este că ea personal nu are nicio legătură cu acest lucru. Nu ştiu, poate a ajuns accidental substanţa la ea, exclud varianta că l-a folosit cu intenţie.
Mi se pare ceva destul de ciudat, pentru că, în viziunea mea, dacă cineva, altcineva, nu Simona, l-ar folosi cu bună intenţie, cred că ar avea mai multe dezavantaje decât avantaje. În sensul că creşte tensiunea şi asta poate dăuna chiar şi sportului, creşte vâscozitatea sângelui şi atunci cred că poate să apară o oboseală mai mare.
Nu ştiu care este motivul pentru care este pe lista de substanţe interzise, poate că din cauza faptului de a corecta hemoglobina, deci avem mai multă hemoglobină, mai mult sânge dacă folosim această substanţă şi probabil de asta s-a considerat că este doping.
Nu am remarcat un astfel de efect la pacienţi (n.r.: rezistență fizică crescută), nu este un efect foarte vizibil, nu ştiu să spun mai mult. Opinia mea personală e că nu are Simona nicio legătură cu această substanţă, cu siguranţă, ea nu a folosit-o voluntar", a spus Raluca Bobeică.
- Ionuț Lupescu susține că Simona Halep a fost trădată de antrenori.
Etichete: simona halep , roxadustat , dopaj simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...