Stanislas Wawrinka e primul finalist al întrecerii masculine de la Australian Open
23.01.2014, 14:37Elvețianul Stanislas Wawrinka a reușit să-l învingă pe Tomas Berdych și să se califice în finala masculină de la Australian Open, prima de Grand Slam din carieră. Wawrinka s-a impus cu 6-3, 6-7, 7-6, 7-6, după trei ore și 31 de minute de la primul serviciu, aceasta fiind a noua victorie din 14 dispute direct cu cehul, a patra consecutivă.
![wawrinka-finala](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTQl/MkYwMSUyRjIzJTJGMjA0OTUwXzIwNDk1/MF93YXdyaW5rYS1maW5hbGEuanBnJnc9/MTA2MCZoPTYzNiZoYXNoPWEyMmM3ZDE3ZmQzNTUyMTkzZjMwZmFiZjA0NTBjYTM0.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Disputa a fost una dintre cele mai echilibrate ale ediției, cu Wawrinka reușind să câștige în total un singur punct mai mult decât adversarul său, 143/142. Berdych a servit 21 de ași, dar elvețianul a încercat să țină pasul și a trimis și el 18. Un singur break reușit tot meciul, Wawrinka, în primul set, aproape n-a contat, celelalte seturi decizându-se în tie-break.
Deși Berdych a fost jucătorul mai agresiv, venind mai des la fileu și trimițînd 60 de lovituri direct câștigătoare (raportul erorilor neforțate a fost egal, 49/49), Wawrinka a controlat raliurile lungi și a fost mai eficient în momentele cheie. A greșit mai puțin în cele două tie-break-uri din ultimele seturi și astfel s-a impus.
Elvețianul avea în palmares până acum cea mai bună performanță într-un turneu de Grand Slam semifinala pierdută anul trecut la US Open.
În finală, el va juca împotriva învingătorului dintre Roger Federer și Rafael Nadal.
Etichete: tenis , tomas berdych , australian open , stanislas wawrinka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...