Sorana Cîrstea, frustrată după eliminarea de la Wimbledon. “N-ai voie să ai 6-1, 3-0 și să pierzi”
articol scris de Digi Sport29.06.2022, 23:40
Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 32 WTA) a fost învinsă miercuri, în mod surprinzător, de către germanca Tatjana Maria (34 de ani, locul 103 WTA), scor 6-3, 1-6, 7-5, în turul doi la Wimbledon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sorana Cîrstea: "Am făcut greșeli tehnice și tactice. Serviciul nu m-a ajutat pe final"
Tatjana Maria s-a impus după o oră și 13 minute de joc. Sportiva din Germania a fost condusă cu 3-0 în setul decisiv, cu două break-uri avans pentru Sorana Cîrstea.
Sorana Cîrstea a reușit mult mai multe lovituri câștigătoare (36 vs 17), dar a comis mai multe erori neforțate (34 vs 18).
Jucătoarea din Târgoviște a recunoscut că a făcut greșeli tehnice și tactice. Sorana a fost deranjată de stilul de joc al adversarei, care a folosit în mod excesiv lovitura "slice", atât cu dreapta, cât și cu reverul.
"Genul ăsta de joc, slice și cu dreapta, și cu stânga merge doar pe iarbă. Din păcate, suntem pe iarbă. Nu e ușor, în același timp, odată ce te obișnuiești cât de cât, și intri în ritm, ar trebui să poți să-l controlezi, având în vedere că totul stă în mâna ta, o adversară ca cea de azi nu-ți face niciun winner.
Cred că de la 0-5 am început să greșesc mai puțin, am mers mai mult în față și de acolo a mers destul de bine, 6-1, 3-0. Acolo un pic serva m-a lăsat un pic pe final. Dacă serva era mai bună, reușeam să închid meciul. Și câteva veniri la care n-am închis cu voleu.
Cred că au fost niște greșeli tehnice și tactice, dar asta e. Per total, trebuia să găsesc soluții. Am reușit să găsesc în marea majoritate, însă nu suficient cât să câștig meciul. Am găsit soluții trei sferturi din meci. Din păcate, pe final, am lăsat un pic moale ritmul și am pierdut.
Sincer, nu prea e voie să ai 6-1, 3-0 și două break-uri și să pierzi. De asta zic, serviciul nu prea m-a ajutat, câteva erori cu voleul, am început să am câteva dubii; dacă până în momentul ăla veneam liniștită sus, îmi făceam treaba, acolo am început să am câteva dubii și de acolo s-a schimbat momentumul", a spus Sorana Cîrstea, pentru treizecizero.ro.
Simona Halep, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu și Irina Bara joacă joi la Wimbledon. Programul meciurilor
Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunțat programul meciurilor de joi, 30 iunie, iar Simona Halep, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu și Irina Bara vor juca în turul doi la simplu.
Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) va juca împotriva belgiencei Kirsten Flipkens (36 de ani, locul 190 WTA).
Meciul a fost programat pe terenul 2, după ora 19:00 (ora României). Va fi al patrulea meci al zilei pe această arenă și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Mihaela Buzărnescu (34 de ani, locul 127 WTA) va avea privilegiul de a juca pe arena centrală de la Wimbledon, împotriva americancei Coco Gauff (18 ani, locul 12 WTA).
Meciul Buzărnescu – Gauff va începe în jurul orei 19:30, fiind al treilea meci al zilei de joi pe arena centrală (primul meci începe la ora 15:30, ora României).
Irina Bara (27 de ani, locul 122 WTA) are o misiune complicată împotriva ibericei Paula Badosa (24 de ani, locul 4 WTA).
Meciul a fost programat pe terenul 2, de la ora 13:00.
Ana Bogdan (29 de ani, locul 111 WTA) pornește cu șansa a doua împotriva cehoacei Petra Kvitova (32 de ani, locul 26 WTA), campioană la Wimbledon în 2011 și 2014.
Meciul se va juca pe terenul 3, de la ora 13:00.
Etichete: wimbledon , wta , sorana cirstea , tatjana maria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...