Video Sorana Cîrstea, eliminată surprinzător de la Hobart. A fost învinsă de o jucătoare venită din calificări
08.01.2018, 09:04Înfrângere surpriză pentru Sorana Cîrstea. Jucătoarea din România a fost învinsă în primul tur al turneului australian de la Hobart de o jucătoare care a avut nevoie de calificări ca să ajungă pe tabloul principal. Cîrstea este numărul 37 în clasamentul WTA și a pierdut în fața britanicei Heather Watson, numărul 74 în clasamentul mondial.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Românca, favorita numărul 3 a turneului de 250.000 de dolari, a început groaznic primul set. A fost condusă cu 4-0, dar a reușit să egaleze și chiar a condus cu 5-4. Watson a făcut 5-5 chiar pe serviciul Soranei și s-a impus cu 7-5 în primul set. În setul doi, cele două jucătoare au fost la egalitate după 6 game-uri. După ce tabela a arătat 3-3, totul s-a schimbat pentru Sorana și nu a reușit să mai câștige niciun set. Scorul final a fost 7-5, 6-3. Jucătoarea din România a primit 3310 dolari și 30 de puncte WTA.
Sorana Cîrstea a început anul tot în Australia și a jucat optimi de finală la Brisbane unde a fost învinsă de Anastasija Sevastova din Lituania. Pentru ea urmează acum Australian Open. La Hobart au rămas 3 jucătoare din România.
Mâine este programat duelul românesc dintre Irina Begu și Monica Niculescu. În primul tur. Mihaela Buzărnescu a trecut de franțuzoaica Alize Cornet și în turul al doilea o va înfrunta pe Anna-Lena Friedsam din Germania.
Etichete: monica niculescu , wta , sorana cirstea , irina begu , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...