Sorana Cîrstea a răbufnit după discursul lui David Popovici: ”Suntem folosiți pentru câștiguri politice”
articol scris de Digi Sport01.08.2024, 13:43
Sorana Cîrstea (34 de ani, 37 WTA) nu s-a mai abținut în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Sorana Cîrstea a publicat un text amplu pe rețelele sociale în care a evidențiat modul în care se comportă clasa politică din România în momentele care sportivii din țară sunt pe culmile gloriei, dar și condițiile în care aceștia realizează performanța. Cel mai probabil, reacția Soranei Cîrstea vine și după ce David Popovici a acuzat unele nemulțumiri, după cucerirea medaliei de bronz la proba de 100 de metri liber de la JO 2024 de la Paris.
Sorana Cîrstea: ”Am câștigat dreptul de a spune lucrurilor pe nume”
”Toți se bucură și se mândresc în momentul în care un sportiv român atinge o performanță. Din păcate, de 30 de ani nu se investește și nu se creează niciun fel de condiție pentru sportul românesc.
Am ajuns să ne bucurăm și să trăim extazul din excepții, din unice performanțe nefirești. La fiecare întrecere suntem ,,David” împotriva lui Goliat. Țări mult mai mici sau mai puțin dezvoltate decât a noastră au înțeles faptul că sportul este cea mai bună carte de vizită prin care un popor își creează o identitate la nivel global.
În ceea ce privește orice sport din România, condițiile de antrenament sunt deplorabile, poate chiar umilitoare. Este o mândrie momentul în care un sportiv român câștigă o medalie la Jocurile Olimpice sau atinge un rezultat bun la un Grand Slam, aducând o bucurie de nedescris la nivel național.
Însă aceste rezultate reprezintă cel mult 1%, mai exact ceea ce se vede. Ceea ce nu se vede este ascuns, existând zeci de mii de povești crunte care stau în spatele acestor rezultate.
Nu cerem, dar suntem folosiți în scop de câștiguri politice. După toate pozele și felicitările, toți dispar și se mai întorc abia după 4 ani, când mai are loc o nouă “anomalie” fericită.
Din păcate, de la mediul politic nu mai avem așteptări de mult timp, pentru că au trecut 35 de ani și tot ce mai există sunt pozele. Primim mult mai mult ajutor de la sponsori privați, care răsar timid și le mulțumim pentru acest singur sprijin.
În acest paragraf nu vorbim despre tenis, noi fiind privilegiați în comparație cu 99% din atleții din România. Noi ne descurcăm într-un fel sau altul, astfel că ceea ce încerc să punctez reprezintă celelalte zeci de federații.
Suntem o țară mare, cu o barcă mică, iar în câțiva ani (nu decenii) o să ne rămână doar un colac de salvare. Nu mă aștept să se schimbe ceva, însă având câteva mii de meciuri cu steagul României pe tabela, consider că am câștigat dreptul de a spune lucrurilor pe nume.
Aș încheia prin a repeta că nu solicit nimic personal, dar nu mă feresc să spun că le mulțumesc tuturor sportivilor din acea barcă și a celor zeci de mii de tineri care au fost scufundați din cauza condițiilor locale, înainte de a ajunge la debarcader!”, a scris Sorana Cîrstea, pe Instagram.
Galerie Foto
David Popovici și-a spus și el nemulțumirea, după ce a cucerit medalia de bronz la 100 de metri liber
David Popovici (19 ani) a câștigat medalia de bronz, miercuri seară, în proba de 100 de metri liber de la Jocurile Olimpice 2024, găzduite de Paris.
Campionul nostru și-a încheiat ciclul olimpic și are în palmares și o medalie de aur, cea de la 200 m liber, cucerită luni seară.
La final, după ce s-a încheiat festivitatea de premiere, Popovici a acordat un amplu interviu, pentru TVR Sport, în care a dorit să vorbească și despre condițiile precare în care el și alți sportivi români se pregătesc.
Popovici a avut un discurs manifest prin care a tras un semnal de alarmă, destinatarul fiind în special clasa politică.
”Aceste medalii aş vrea să însemne mai multă atenţie pentru sport, nu neapărat pentru înot, ci către sport în general. Pentru că fără sport nu prea avem cum să evoluăm atât de mult.
Sunt destul de multe probleme la noi în ţară, dar faptul că se investeşte atât de puţin în sport este una dintre ele.
Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai ţării. Şi nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, pentru că sunt în lumina reflectoarelor şi toată lumea mă ascultă, pentru că oamenii de la conducere ştiu treaba asta, ci trebuie să punem şi presiune.
OK, e campion olimpic, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice, dar eu în timpul iernii, când e frig, la 'Lia Manoliu' se pune un balon în care în trei minute te sufoci. Eh, noi acolo ne antrenăm, pentru că acela e bazinul din interior de la 'Lia Manoliu'...
Sunt promisiuni de atâta timp, de atâţia ani, cum e şi cu patinoarul acela, cum sunt şi alte bazine, şi alte arene. Avem destule stadioane, dar bazine, săli pentru sporturi mai greu”, a spus, printre altele, Popovici.
”Misiune mult mai importantă pentru mine, decât să iau aurul”
Popovici a spus că i-ar plăcea să existe mai mulți sportivi de valoare, dar pentru asta este nevoie și de investiții pe măsură. David a precizat că el însuși se va gândi la niste soluții pe care să le propună mai apoi celor în măsură să ia și decizii.
”Şi mi-ar plăcea să avem mai mulţi calificaţi la Jocurile Olimpice în primul rând. Să avem mai mulţi sportivi, după care finalişti olimpici, medaliaţi, cine ştie. Acum am venit trei oameni calificaţi la Jocurile Olimpice cu înotul.
Mă uit şi sunt cumva invidios pe delegaţiile ţărilor care au mai puţin locuitori decât noi şi sunt o tonă de inşi.
Mi-ar plăcea şi mie, ne-ar plăcea tuturor. De ce să nu avem mai mulţi olimpici? Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap, chiar trebuie să facem ceva şi eu îmi voi face partea.
Asta este o misiune mult mai importantă pentru mine și tot sportul, decât să înot 4 lungimi de bazin, să bag mâna în față și să iau aurul. OK, impresionant, tare, ne-am distrat, bucurat, dar nu despre asta este vorba la sfârșitul zilei, ci despre a face o diferență, iar eu voi face tot posibilul pentru asta", a mai spus Popovici.
Etichete: sorana cirstea , jocurile olimpice de la paris , sorana cirstea jo 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...