Sorana Cârstea s-a calificat în turul II al turneului de la Luxembourg după ce a învins-o pe Petra Martic
16.10.2012, 13:32Jucătoarea română Sorana Cârstea a reușit să treacă în partida din turul inaugural din Luxembourg de croata Petra Martic. Meciul a fost la discreția compatrioatei noastre și s-a încheiat în mai puțin de o oră de joc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Prin victoria cu 6-2 6-2, Sorana și-a luat revanșa în fața croatei pentru înfrangerea de săptămâna trecută din primul tur de la Linz. Aceea a fost singura întâlnire dintre cele două înaintea celei de astăzi, iar atunci Martic a fost cea care s-a impus destul de clar, cu scorul de 6-3 6-4.
În manșa secundă, Cârstea o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Ksenia Pervak (Kazakstan) și Vera Dushevina (Rusia). În prezent Cârstea se află pe locul 26 în lume, iar o figură frumoasă la acest turneu i-ar putea facilita pătrunderea în Top 20.
În competiția de dublu, perechea favorită numărul doi a turneului este formată din Irina Begu și Monica Niculescu. Ele vor intra în competiție în această după masă și le vor întâlni pe Romina Oprandi și Tamira Paszek.
Pentru calificarea în turul doi, Cîrstea va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 2.950 de dolari.
Etichete: monica niculescu , wta tour , irina begu , wta linz , sorana carstea , petra martic , wta luxembourg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...