Simona recunoaşte că a făcut o greşeală la începutul lui 2016: "Era mai bine să nu joc la Sydney"
17.02.2016, 11:23Simona Halep a recunoscut înaintea turneului de la Dubai, cel pe care l-a câştigat anul trecut, că a greşit la începutul acestui an, atunci când a ales să participe la competiţia de la Sydney, chiar dacă a avut probleme medicale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Poate că ar fi fost mai bine dacă nu participam la aceste prime turnee, pentru că am avut un virus la stomac, dar am crezut că îmi va fi uşor. Nu regret nimic şi mă concentrez pe sănătatea mea şi pe plăcerea de a juca tenis.
Mi-a fost greu. Când am ajuns în Australia încă luam antibiotice şi mi-a fost greu să încep să joc. A urmat accidentarea la tendounul lui Ahile, iar, la Sydney, am avut o infecţie la nas şi ureche. Mi-a fost greu să mă concentrez", a comentat Simona, pentru site-ul oficial WTA.
Ulterior, Simona a anunţat că se va opera de deviaţie de sept, dar a renunţat la intervenţia chirurgicală pentru a evolua în Fed Cup, contra Cehiei. Numărul 3 mondial a învins-o pe Petra Kvitova, dar a fost învinsă de Karolina Pliskova.
Simona Halep a cucerit titlul la Dubai anul trecut, după ce a dispus în finală de Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-4, 7-6 (4).
Turneul de la Dubai, de categorie Premier, pe care Simona l-a câştigat anul trecut, va avea loc în perioada 15-20 februarie, în direct şi în EXCLUSIVITATE la Digi Sport 2.
Turneul de la Doha (Premier 5), va avea loc în perioada 21-27 februarie. Întrecerea din Qatar, la care şi-a confirmat prezenţa Simona Halep, va fi şi ea transmisă în DIRECT şi în EXCLUSIVITATE la Digi Sport 2.
Etichete: simona halep , halep ivanovic , halep sydney , halep dubai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...