Simona Halep trebuie să mai aștepte până la primul meci, deși a scăpat de suspendare. Anunțul WTA România
articol scris de Digi Sport05.03.2024, 20:33
Simona Halep (32 de ani) a primit azi verdictul de la TAS.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Tribunalul de la Lausanne i-a micșorat pedeapsa în cazul de dopaj, de la patru ani, la 9 luni. Astfel, suspendarea sportivei din Constanța a expirat în iulie 2023.
De ce nu poate participa Simona Halep la WTA Miami, deși a scăpat de suspendare
Halep, care s-a pregătit foarte bine în toată această perioadă, mai trebuie să aștepte până la revenirea în circuitul WTA. Turneul de la Miami, care se va derula în perioada 19-31 martie 2024, ar fi fost prima competiție la care Halep ar fi fost eligibilă.
Pentru a putea evolua din primul tur, fără a trece prin canoanele calificărilor, fostul lider mondial avea nevoie de un wildcard, mai ales că este un nume extrem de important în sportul alb.
Conform celor de la WTA România, wildcardurile pentru turneul de la Miami au fost deja împărțite, astfel că Halep nu va reveni oficial pe teren mai devreme de 1 aprilie. Aceeași sursă anunță că primul meci pentru ”Simo” ar putea fi meciul Ucraina-România din barajul de calificare pentru Billie Jean King Cup, din deplasare, programat în perioada 12-13 aprilie 2024.
Ar fi și un prim pas, extrem de important, pe care Halep l-ar face pentru a primi mai apoi dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, din vară.
România a fost cap de serie la tragerea la sorți
România a fost cap de serie la tragerea de sorți alături de Australia, Elveția, Franța, SUA, Kazahstan, Germania și Slovacia. În cele din urmă, echipa națională a aflat că va juca cu Ucraina.
Este important de precizat că nu au mai existat meciuri precedente disputate pe terenul României sau Ucrainei și s-a tras la sorți și gazda. Astfel, Ucraina se va ocupa cu organizarea partidei.
Totuși, Federația Internațională a anunțat că va decide alături de Ucraina un alt loc de desfășurare pentru meciuri. Această hotărâre a fost luată din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin. Partida se va desfășura între 12-13 aprilie 2024.
România nu a jucat niciodată în Billie Jean King Cup Finals
România conduce Ucraina în întâlnirile direct, 3-1. Toate confruntările s-au disputat pe teren neutru, în Grupa I din zona Europa-Africa. Este important de precizat că naționala noastră nu a reușit niciodată să se califice în Billie Jean King Cup Finals.
În această etapă ajung doar 12 echipe. Vor participa cele opt câștigătoare din întâlnirile de calificare, Canada, învingătoarea din acest an, Franța, finalista, Spania, țara gazdă și Cehia, care a primit un wild card.
Etichete: simona halep , simona halep wta , simona halep turnee , simona halep suspendare , simona halep tas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...